România se numără printre țările care înregistrează cel mai mare deficit de forță de muncă din educație. Este vorba, mai exact, despre lipsa cadrelor didactice din școli, în contextul în care sistemul de învățământ românesc este cel mai slab finanțat dintre toate statele OCDE. Acestea sunt doar câteva aspecte care se regăsesc în raportul OCDE privind educația - Education at a Glance 2026 - publicat marți, 29 septembrie.
Cuprins:
România înregistrează printre cele mai mici cheltuieli publice pentru educație dintre toate țările membre, partenere și candidate ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), arată cea mai nouă ediție a raportului „Education at a Glance 2026”.
Concret, în 2023, cheltuielile guvernamentale pentru educația primară până la cea terțiară au reprezentat în România 2,6% din PIB, față de o medie de 4,2% în țările OCDE. În 2015, România aloca 2,4% din PIB pentru educație, ceea ce înseamnă o creștere de 0,2 puncte procentuale în opt ani.
Raportul arată că, în 2023, cheltuielile guvernamentale pentru educație reprezentau aproximativ 6,4% din totalul cheltuielilor publice din România, față de 9,8% în medie în țările OCDE.
Diferența apare și atunci când cheltuielile sunt analizate per elev.
În 2025, profesorii din gimnaziu aveau salarii cu aproximativ 5% mai mari decât salariile medii ale altor angajați cu studii terțiare din România. Schimbarea este importantă față de situația din 2023, atunci cand salariile profesorilor de gimnaziu erau cu aproximativ 13% sub veniturile medii ale celorlalți angajați cu studii terțiare. În doar doi ani, România a trecut astfel de la un dezavantaj salarial pentru profesori la un avantaj salarial față de această categorie de angajați.
Cât despre profesorii din educația preșcolară, aceștia aveau în 2025 venituri cu aproximativ 1% mai mari față de cele ale altor angajați cu studii terțiare,
Raportul OCDE arată și o creștere a gradului de satisfacție al profesorilor față de condițiile de muncă. Potrivit studiului TALIS 2024, 81,1% dintre profesorii români de gimnaziu sunt mulțumiți de condițiile de angajare, fără a lua în calcul salariile.
În ceea ce privește veniturile, 57,2% dintre aceștia s-au declarat mulțumiți de salariile lor. Prin comparație, la nivelul OCDE, 68,4% dintre profesorii de gimnaziu sunt mulțumiți de condițiile de angajare, dar numai 38,7% sunt mulțumiți de salarii.
Absența profesorilor la clasă nu reprezintă un obstacol major pentru procesul de învățare în România. Doar 3% dintre elevii români de 15 ani învață în școli în care procesul educațional este afectat de absenteismul cadrelor didactice. La nivelul OCDE, proporția este de 27%.
România are o populație școlară în scădere și școli care nu reușesc să ocupe toate posturile didactice. Mai mult, se estimează că numărul copiilor români cu vârsta între 5 și 14 ani va urma un trend descendent, iar în perioada 2024-2033 va înregistra o scădere de aproximativ 14%. Însă scăderea numărului copiilor nu înseamnă automat că problema deficitului de profesori va dispărea. Necesarul de cadre didactice va depinde în continuare de dimensiunea claselor, distribuția elevilor între regiuni, ieșirile din sistem și politicile privind finanțarea și organizarea școlilor.
Unul dintre punctele în care România se situează peste media OCDE este reprezentat de specializările STEM. Aproximativ 30% dintre absolvenții români ai învățământului terțiar se specializează în știință, tehnologie, inginerie și matematică, comparativ cu 23% în medie în țările OCDE. Performanța în ceea ce privește specializările STEM contrastează însă cu nivelul general redus al studiilor terțiare.
Problemele de finanțare ale sistemului sunt însoțite de rezultate slabe la mai mulți indicatori educaționali analizați de OCDE. Mai exact, un sfert dintre românii cu vârste între 25 și 34 de ani nu au terminat liceul, procentul fiind de peste două ori mai mare decât media OCDE. Datele mai spun că 23% dintre bărbații din această categorie de vârstă și 27% dintre femei aveau cel mult studii gimnaziale. La nivelul OCDE, media era de 14% în cazul bărbaților și 11% în cazul femeilor. Lipsa studiilor liceale este asociată, potrivit raportului, cu un risc mai mare de șomaj, venituri mai mici și o probabilitate mai redusă de participare la educație și formare pe tot parcursul vieții.
Însă problema devine cu adevărat dramatică dacă privim situația tinerelor fără studii liceale. Potrivit raportului OCDE, în România aproximativ 70% dintre femeile cu vârste între 25 și 34 de ani care nu au absolvit liceul nu figurează ca fiind angajate undeva. Este una dintre cele mai ridicate rate raportate în rândul țărilor OCDE. Prin comparație, raportându-ne la aceeași categorie de vârstă, rata femeilor inactive însă cu studii universitare este de doar 10%. Datele indică astfel o diferență importantă între situația femeilor cu un nivel scăzut de educație și cea a femeilor care au absolvit o facultate.
Nici în ceea ce privește studiile universitare România nu se apropie de media OCDE. În 2025, doar 21% dintre bărbați și 25% dintre femeile - și unii și alții cu vârste între 25 și 34 de ani, aveau studii superioare. Procentul este mai mic decât cel raportat în anul 2015, când 23% dintre bărbați și 28% dintre femeile din categoria analizată aveau studii universitare.
La nivelul întregii populații active cu vârste între 25 și 64 de ani, doar 19% dintre români au studii superioare. Media OCDE este de 43%. Din cele 49 de țări membre și partenere ale organizației analizate în raport, doar Africa de Sud, Indonezia și India au înregistrat procente mai mici decât România la acest indicator.
O altă problemă majoră evidențiată de raport este numărul tinerilor români care nu muncesc și nici nu urmează o formă de educație sau formare profesională. Este vorba despre 23% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani care se aflau în această situație în 2025, media OCDE fiind de 14%.
Diferența este și mai pronunțată între femei și bărbați. În România, 28% dintre tinerele între 18 și 24 de ani erau NEET, (persoane cu vârsta între 16 și 30 de ani care nu au un loc de muncă și nu urmează o formă de educație) față de 18% dintre tineri. La nivelul OCDE, media era de 15% pentru femei și 13% pentru bărbați. Raportul OCDE consideră că această categorie ar trebui să reprezinte o preocupare importantă pentru politicile publice, deoarece perioadele lungi de inactivitate la începutul vieții adulte pot avea efecte asupra parcursului socio-economic ulterior.
România înregistrează un decalaj important și la educația timpurie. În 2024, 76% dintre copiii cu vârste între 3 ani și vârsta de începere a școlii primare erau înscriși în servicii de educație și îngrijire timpurie. Asta, în timp ce media OCDE era de 90%.
Și în cazul copiilor de 2 ani diferența este mare. Doar 12% dintre copiii români de această vârstă erau înscriși în servicii de educație și îngrijire timpurie. Vorbim despre cea mai mică valoare dintre țările membre și partenere OCDE și reprezintă aproximativ un sfert din media organizației, care este de 50%. Raportul notează însă că România a înregistrat o creștere de aproape șase puncte procentuale față de 2015, ceea ce indică o evoluție pozitivă a participării copiilor de 2 ani la aceste servicii.
Raportul OCDE arată că nivelul de educație este strâns legat de situația pe piața muncii. În România, rata șomajului în rândul tinerilor adulți cu studii superioare a scăzut de la 6% în 2015 la 3% în 2025. Media OCDE, pentru țările cu date disponibile pentru ambii ani, a scăzut de la 7% la 5%.
Și veniturile diferă în funcție de nivelul de educație. Românii care lucrează cu normă întreagă și pe tot parcursul anului și al căror cel mai înalt nivel de educație este liceul teoretic câștigă, în medie, cu 11% mai puțin decât media națională. Pentru absolvenții de liceu vocațional, diferența este de 8%, iar pentru persoanele cu un nivel de educație inferior liceului, de 18%. La nivelul OCDE, diferențele sunt mai mari: 13% pentru absolvenții de liceu teoretic, 17% pentru cei cu studii vocaționale și 31% pentru persoanele care nu au absolvit liceul.
Nivelul de educație este asociat și cu accesul la locurile de muncă ce permit munca de acasă. În România, 10% dintre lucrătorii cu studii superioare lucrează de acasă, ocazional sau în mod obișnuit. În cazul persoanelor cu studii liceale sau postliceale, procentul este de doar 2%. La nivelul OCDE, diferența este și mai mare: 42% dintre lucrătorii cu studii superioare declară că lucrează de acasă, față de 18% dintre cei cu studii liceale sau postliceale.
În România, numărul anual obișnuit de ore de predare este de 692 de ore în învățământul primar și de 519 ore în învățământul secundar inferior. Media OCDE este de 770 de ore pentru profesorii din învățământul primar și 710 ore pentru cei din învățământul secundar inferior. Profesorii nu își petrec însă întregul program de lucru la clasă, restul timpului fiind alocat unor activități precum pregătirea lecțiilor și corectarea lucrărilor.
În România, 93% dintre profesorii din învățământul primar sunt femei, față de 83% în medie în țările OCDE. Femeile reprezintă și 82% dintre membrii personalului de conducere al școlilor românești. Diferența dintre ponderea femeilor în rândul profesorilor și cea din conducerea școlilor este astfel de 11 puncte procentuale, față de 15 puncte procentuale în medie în OCDE.
Raportul „Education at a Glance 2026” conturează astfel o imagine a sistemului românesc de educație în care nivelul investițiilor publice rămâne mult sub media OCDE, în timp ce România se află în partea inferioară a clasamentului la mai mulți indicatori privind participarea la educație, nivelul de studii al populației și integrarea tinerilor pe piața muncii.