În numărul din 12 decembrie 1935, revista umoristică Veselia publica două caricaturi care glumeau pe seama unui subiect cât se poate de actual și astăzi: schimbarea orei. Într-o Românie interbelică tot mai conectată la ritmul european, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă devenea nu doar o chestiune tehnică, ci și una de adaptare socială și culturală.
Prima imagine, intitulată „Ora de vară: Doamnelor, dați ceasul cu o oră înainte!”, e o bijuterie de ironie grafică. În centrul unui cadran de ceas apar picioarele unei femei elegante, ridicate grațios – ele însele transformate în ace ale orarului. În jur, siluete feminine cochete dansează, iubesc, se plimbă – simboluri ale unei epoci în care ora de vară aducea energie, lumină și libertate.
Timpul devine spectacol, iar femeia – întruchiparea modernității care „dă ora înainte”, literalmente și simbolic. Este o glumă dublă: una despre eleganță, alta despre emancipare.
Cea de-a doua caricatură, intitulată „Ora de iarnă sau miezul nopții”, schimbă registrul. Aceleași picioare elegante domină cadranul, dar scena din jur se mută într-o atmosferă nocturnă, de repaus și visare.
Personajele par mai lente, mai melancolice – o aluzie la ritmul scăzut al iernii, dar și la confuzia pe care schimbarea orei o aducea în viața cotidiană. Dacă în „Ora de vară” domina energia, aici apare tentația odihnei, a visului, poate chiar a decadenței ușor ironice specifice epocii.
Pe coperta aceluiași număr, Veselia continua să cultive spiritul provocator al anilor ’30. O femeie în rochie roșie discută cu un bărbat în frac, iar sub imagine apare dialogul plin de umor ambiguu:
Ea: „Dragă domnule doctor, mai întâi să-ți arăt tot ce am pe inima mea...”
El: „Atunci dezbrăcați-vă!”
Coperta marchează stilul libertin al revistei, dar și completează iscusit tema timpului care „se dă înainte sau înapoi” – un joc al aparențelor, al convențiilor și al libertății de a râde de ele.
Privite astăzi, aceste caricaturi din Veselia sunt mai mult decât o glumă grafică: ele sunt o oglindă a unei lumi care descoperea modernitatea, dar și absurditățile ei.
Schimbarea orei continua să provoace și atunci, ca și acum, un mic haos colectiv – un amestec de neînțelegere, amuzament și adaptare.
Iar prin desen și ironie, Veselia ne semnalează că, indiferent cât de serios ar fi timpul, râsul rămâne cel mai bun ceasornicar.