Cât câștigă medicii parlamentari. Cine este doctorul-senator cu venituri de 24.000 de euro pe lună 

 5 comentarii
Arhiva foto

Libertatea a analizat declarațiile de avere ale medicilor din Senat și Camera Deputaților.

Luni, Libertatea a publicat topul celor mai bine plătiți șefi de universități de medicină și farmacie: rectori, prorectori și decani ai facultăților de medicină.

Locul 1 i-a revenit lui Adrian Covic, medic primar medicină internă și prorector la UMF Iași. Acesta adună venituri din 12 surse, 10 dintre ele fiind salarii.

Însă cei 18.600 de euro pe lună declarați de Covic sunt depășiți cu ușurință de liderul clasamentului medicilor politicieni.

Azi, ziarul prezintă cel mai bine plătiți 8 aleși în legislatura 2020-2024 a Parlamentului României, senatori și deputați.

Primii 7 sunt senatori și deputați PSD, iar pe locul 8 se află un ales PNL.

Bună parte dintre medicii aleşi deputați sau senatori au continuat să profeseze în spitale şi universități. Sunt şi excepții: USR-istul Adrian Wiener şi-a întrerupt activitatea în spital când a preluat mandatul de deputat. A revenit ulterior ca medic în spital doar pe perioada pandemiei.

Alexandru Rafila a continuat să profeseze ca medic după ce a ajuns în Parlament, dar, odată ce a preluat portofoliul MS, spune că a sistat activitatea la spital.

1. ADRIAN STREINU-CERCEL (senator PSD, profesor, medic, conducător de doctorate și independent): 24.000 de euro pe lună

Foto: Hepta

Streinu-Cercel e cu adevărat omul Renașterii, în sensul polivalenței preocupărilor sale. Este medic, politician, profesor și are și importante alte activități independente. Declarația sa de avere pe 2021 indică numeroase surse de venituri anuale:

  • Indemnizația de senator: 141.636 de lei;
  • Director de departament UMF Carol Davila: 159.542 de lei;
  • Salariu medic primar boli infecțioase: 104.311 lei
  • Coordonator de doctorat la „Titu Maiorescu”: 1.131 de lei
  • Coordonator de doctorat la Universitatea Oradea: 464 de lei
  • Venituri din activități independente PFI: 1.000.000 de lei
  • Activități medicale și proprietate intelectuală: 6.180 de lei. 

Tragem linie și calculul ne arată că venitul total pe anul 2021 a fost de 1.413.264 de lei, adică 287.000 de euro.

Concret, asta înseamnă că, din numeroasele locuri de muncă, Streinu-Cercel a strâns 24.000 de euro pe lună.

Nu le-am luat în calcul, nefiind asociate salariilor, dar Streinu-Cercel mai are și venituri din chirii: 6.840 de lei în anul 2021.

În același timp, în septembrie 2021, senatorul a primit prin donație un apartament de 500.000 de lei.

Contactat de Libertatea, Adrian Streinu-Cercel a refuzat să comenteze subiectul.

2. LEONARD AZAMFIREI (senator PSD, rector, medic, autor, vicepreședinte Colegiul Medicilor): 10.400 de euro pe lună

Anul trecut a fost unul plin pentru senatorul PSD Leonard Azamfirei. A combinat cariera universitară cu cea politică, dar și cu cea medicală. A găsit chiar timp pentru a servi drept vicepreședinte al Colegiului Medicilor Mureș.

Șase surse de venit menționează Azamfirei în declarația sa de avere pentru 2021, astfel:

  • Ca profesor universitar, rector și prin contracte instituționale, a câștigat de la UMF: 301.309 lei 
  • Ca medic primar ATI la Spitalul Județean de Urgență: 118.775 de lei;
  • Indemnizația de senator: 147.956 de lei;
  • Drepturi de autor la Casa de Editură Viață și Sănătate: 836 de lei;
  • Drepturi de autor la Editura Hipocrate: 23.150 de lei;
  • Ca vicepreședinte la Colegiul Medicilor Mureș: 25.248 de lei. 

Rodul acestei activități a însemnat venituri totale de peste 10.400 de euro pe lună (sau peste 51.000 de lei pe lună). El a prins și clasamentul medicilor universitari cel mai bine plătiți, publicat luni de Libertatea.

Contactat de ziar, Leonard Azamfirei se apără spunând că toate aceste locuri de muncă „nu sunt full time”. El spune că, după ce a devenit parlamentar, și-a redus la un sfert norma de medic ATI la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș.

Cu alte cuvinte, spune că venitul de medic primar ATI, în prezent de aproape 10.000 de lei pe lună, e doar o mică parte din salariul său ca medic de dinainte de a fi ales senator. Dacă ia 2.000 de euro net la un sfert de normă, se poate înțelege că lua 8.000 de euro cu normă întreagă, în cazul în care sfertul de normă e chiar sfert, cum a declarat.

În ceea ce privește drepturile de autor de la edituri, Azamfirei a menționat că este vorba de cărți publicate cu ani în urmă, nu în 2021.

Parlamentar - de luni până miercuri, medic - de miercuri până luni

Întrebat cum își organizează săptămâna de lucru pentru a face față tuturor funcțiilor și rolurile sale, Azamfirei și-a descris astfel programul:

  • „Activitatea la Parlament este de luni la prânz până miercuri, uneori marți seara, când sunt în București”
  • „Activitățile de integrare clinică (n.r. - activitatea de medic la spitalul public, care cuprinde și îndrumarea rezidenților) le fac în zilele de miercuri, joi, vineri, uneori și în weekend, când sunt în Târgu Mureș”
  • „Ca rector și profesor universitar, am cursuri în zilele când sunt în Târgu Mureș, respectiv joia, vinerea. Iar o parte din cursuri le predau online”.

Întrebat dacă a luat în calcul să-și suspende activitatea de medic pe timpul mandatului său de parlamentar, Azamfirei a răspuns: „Nu știu să vă spun. Dacă nu m-ați fi întrebat, nici dumneavoastră n-ați fi înțeles că veniturile mult mai mici pe care le am, prin comparație cu perioada de dinainte de a fi senator, rezultă din reducerea cu 75% a numărului de ore la spital. Eu am făcut asta tocmai ca să evit orice fel de înțelegere greșită a situației”.

3. BIANCA PURCĂRIN (senatoare PSD): 7.860 de euro pe lună

Senatoarea PSD Bianca Purcărin are venituri din două surse: Parlament și spital, astfel:

  • Indemnizație de senator: 131.412 lei 
  • Servicii medicale Spitalul Județean de Urgență Bacău: 333.109 lei 

Bianca Purcărin a fost contactată de Libertatea pentru o reacție. Din cauza unor probleme personale, nu a putut vorbi la telefon, așa că a transmis punctul ei de vedere în scris, prin consiliera de imagine.

„Am devenit senator în plină pandemie, într-o perioadă în care nevoia de medici era mai acută ca oricând. În acest sens, în acele momente a căror gravitate o cunoaștem cu toții, mi-am asumat fără să clipesc responsabilitatea de a coordona activitatea pe ATI COVID”, a declarat Purcărin. „Este o alegere pe care am făcut-o, cunoscând foarte bine realitatea din spital și a pacienților, precum și responsabilitățile mele ca parlamentar și legislația în vigoare”.

Purcărin spune că a făcut mereu cunoscută alegerea ei, din decembrie 2020 și până azi, de a combina activitatea medicală cu cea politică.

„Încă de la începutul mandatului, atunci când activitatea parlamentară era și în format online și, ulterior, când a revenit și în format fizic, am adaptat programul de lucru potrivit legii, în așa fel încât primele zile ale săptămânii să le am pe deplin disponibile activității parlamentare. Ori de câte ori au apărut acțiuni parlamentare neplanificate sau suplimentare, am folosit, legal, concediul de odihnă de la spital, pentru a-mi onora îndatoririle parlamentare”.

Mai mult, senatoarea PSD spune că a găsit și timp pentru a face gărzi, separate de contractul de bază din spital. „Aproape jumătate din banii obținuți de la spital reprezintă această activitate de gardă”, a spus Purcărin, subliniind că munca sa la spital a fost felul ei de-a contribui la soluționarea „deficitului de cadre medicale”.

4. AUREL NECHITA (deputat PSD, profesor, medic): 7.800 de euro pe lună

Deputatul PSD de Galați Aurel Nechita este și medic specializat în pediatrie și cardiologie. Conduce o secție de profil la Spitalul de Urgență pentru Copii din Galați și practică și la cabinetul său privat din același oraș. În plus, e profesor universitar la Universitatea Dunărea de Jos.

În aceste multiple roluri, adună mai multe venituri într-un an:

  • Ca deputat: 137.418 lei;
  • Ca profesor universitar la Universitatea Dunărea de Jos: 204.264 de lei
  • Medic șef de secție la Spitalul de Urgență pentru Copii Galați: 19.998 de lei
  • Servicii medicale la cabinetul său privat din Galați: 104.215 lei.

În total, peste 465.000 de lei, adică peste 7.800 de euro în fiecare lună, de peste zece ori salariul mediu în România.

Contact de Libertatea, Aurel Nechita nu a oferit punctul său de vedere până la publicarea acestui articol.

5. FLORIAN BODOG (senator PSD): 7.230 de euro pe lună

Unul dintre foștii miniștri ai sănătății prezenți în top, alături de Patriciu Achimaș-Cadariu, Bodog declară venituri din trei părți, cum face și colegul de partid:

  • Indemnizație senator: 137.256 de lei
  • Salariu Universitatea din Oradea: 124.631 de lei
  • Salariu Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea: 165.458 de lei 

Florian Bodog a menționat pentru Libertatea că la universitate are „activitate de curs. Orele de curs le am joi după-amiaza și vineri după-amiază”.

Cât despre activitatea medicală, „am avut activitatea suspendată până în pandemie. Din pandemie am lucrat nonstop. În pandemie și în perioada imediat următoare. Acum îmi mai iau zile de concediu de odihnă, pentru că în 2021 nu îmi luasem deloc, când trebuie să vin în Parlament.

În rest, full-time. Sunt în spital și sâmbătă, și duminică. Sunt date care pot fi verificate”.

Întrebat ce va face când va rămâne fără zile de concediu, Bodog a spus că va recurge la suspendarea activității, la fel ca înainte de pandemie.

6. PATRICIU ACHIMAȘ-CADARIU (deputat, medic, profesor): 7.000 de euro pe lună

La capitolul venituri, Patriciu Achimaș-Cadariu strânge bani din 3 locuri de muncă:

  • Ca deputat, a câștigat, în anul 2021, 134.328 de lei;
  • Ca profesor universitar și cercetător științific la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, a adunat 121.957 de lei
  • Ca medic primar și cercetător științific la Institutul Oncologic Prof. dr. Ion Chiricuța, din Cluj-Napoca, a mai strâns, tot în 2021, 157.089 de lei 

Asta înseamnă că în tripla capacitate de medic, parlamentar și profesor, Achimaș-Cadariu câștigă în jur de 7.000 de euro pe lună, adică de 10 ori salariul mediu în România.

Cum răspunde el?

Medicul spune că a pus „condiția de a continua să profeseze înainte de candidatura la Camera Deputaților”.

„E un efort mare”, spune el, și susține că se împarte în cele trei direcții pentru că

  • a dorit continuitate în meserie;
  • „pentru pacienții mei, oncologici, pe care îi și reprezint în Camera Deputaților”.

Achimaș-Cadariu a dat ca exemplu Planul Naţional de Combatere a Cancerului, de care Libertatea a scris încă din ianuarie 2022.

„În plus, numărul de intervenții și de consultații este în media institutului la care lucrez”, a adăugat medicul primar, supraspecializat în ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică.

Cât despre lucrările științifice, Cadariu a menționat că acestea pot fi consultate public.

7. ALEXANDRU RAFILA (deputat PSD, ministru, medic, profesor): 6.200 de euro pe lună

Foto: Hepta

Alexandru Rafila a fost un om muncitor în ultimul an. Când nu a fost ministru, a fost deputat. Când nu a fost nici deputat, nici ministru, a fost medic la Institutul Matei Balș. Iar în timpul rămas, a predat la UMF Carol Davila.

Așa arată cumulul de funcții și venituri în cazul ministrului sănătății, potrivit declarației de avere pentru anul 2021:

  • Indemnizație de deputat: 141.842 de lei
  • Ca ministru: 14.602 lei
  • Ca medic: 110.614 lei
  • Ca profesor la UMF Carol Davila: 103.649 de lei.

Însumate, ele înseamnă venituri anuale rotunjite la 75.200 de euro, adică peste 6.200 de euro pe lună.

Pe lângă acestea, ministrul a mai obținut venituri din investiții (dividende): 7.733 de lei de la acțiunile la Transgaz și 4.650 de lei de la Banca Transilvania.

Rafila nu a dorit să comenteze subiectul, însă a precizat că și-a întrerupt activitatea medicală de când este ministrul sănătății.

8. CRISTINA AGNES VECERDI (deputat PNL și medic urgentist): 6.100 de euro pe lună

  • Indemnizație deputat: 106.117 lei
  • Salariu medic primar la Spitalul Județean de Urgență Brașov: 253.817 lei
  • Membru comisie disciplină Colegiul Medicilor Brașov: 1.500 de lei
  • Raport expertiză medicală Miercurea Ciuc: 2.500 de lei 

Medicul Cristina Agnes Vecerdi este în continuare șefa UPU SMURD Brașov, conform unei declarații de avere depuse în 2022.

Deputata liberală a declarat două venituri principale, dar a scos bani și de la Colegiul Medicilor București, și dintr-un raport de expertiză medicală.

Ea nu a răspuns solicitării ziarului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    nasty1 07.12.2022, 11:08

    De la Ion Iliescu incoace, pesedistii au fost "saraci" si "cinstiti", conectati la banul public. Iar prietenii lor din PNL vin tare din urma, sunt la fel de ciorditori!

  • Avatar comentarii

    Nexus 07.12.2022, 13:23

    Incredibil acesti super oameni si super romani,care lucreza 29 de ore din 24...NU dorm acasa,NU mananca,lucreaza in continu,fara pauze,fara oprire.......Mi s ar parea normal daca ai ales intresul public al cetatenilor care te au votat sa le dedici tot timpul si energia ta....sa faci lucruri pentru ei intr un mandat,nu doar sa atarni in Parlamentul Romaniei.....De bun simt ar fi sa ti suspenzi activiatea de doctor,de sef de sectie,sau altceva.....Nu poti sa lucrezi la cote maxime in acleasi timp in mai multe locuri si in orase diferite......Suntem foarte jos.....

  • Avatar comentarii

    Sthelian 07.12.2022, 19:46

    Cred ca e facuta numai jumatate de investigatie. Cealalta jumatate trebuie facuta prin ajungerea la orele de curs ale celor ce predau, la cabinetele medicale unde lucreaza sau la spitalele unde lucreaza... Abia atunci veti descoperi crudul adevar.

  • Avatar comentarii

    User Șters 08.12.2022, 09:18

    concluzia indivizi corupti fara scrupule reprezentativi pentru societatea romaneasca exemplul de urmat traiasca hotii si infractorii

  • Avatar comentarii

    User Șters 08.12.2022, 09:20

    nu uitati de timpul deplasare intre asa zisele locuri de munca slava hotiilor si infractorilor copii nostri trebuie sa devina neaparat hoti

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!