Oribila întâmplare a avut loc pe 15 iunie, în judeţul Olt, în ziua în care fata împlinea 18 ani. Aceasta, împreună cu o prietenă de 15 ani voia să ia un taxi pentru a merge la un amic, într-un sat aflat la 30 de kilometri depărtare.
În drum spre staţia de taxi, cele două s-au întâlnit cu un coleg de clasă al fetei de 18 ani, care s-a oferit să se ducă cu maşina lui. Pe drum, acesta a oprit şi a lăsat să urce în maşină încă trei prieteni. După câţiva kilometri, şoferul a oprit maşina, a început să o bată pe fata de 18 ani, apoi, au violat-o toţi patru. În tot acest timp, cealălaltă adolescentă a fost închisă în maşină.
Fata a depus plângere la poliţie, iar violatorii au încercat să îi ofere bani pentru a şi-o retrage, dar victima a refuzat.
Dosarul, deschis la Judecătoria Caracal, a fost trimis la Parchetul Militar Bucureşti, deoarece printre violatori se afla şi un militar.
Cei patru tineri care au bătut-o şi batjocorit-o pe tânăra de 18 ani chiar de ziua ei, nu au făcut până acum nicio zi de închisoare. Ei sunt în prezenţi cercetaţi pentru viol, în stare de libertate.