„Este vorba despre un copil din mediul rural aflat într-o stare gravă. Fetița a ajuns la noi în comă cu numeroase excoriații și echimoze. Copilul cântărește 5 kilograme, o greutate corespunzătoare unui sugar de 3-4 luni. Această stare a copilului este consecința unui dezechilibru nutrițional îndelungat. Practic fetița a fost înfometată și neglijată de mamă și de familie. În prezent este stabilă, echilibrată, dar va urma o perioadă lungă pentru recuperarea ei nutrițională și neuropsihică. Prognosticul este rezervat”, a declarat miercuri, potrivit Agerpres, Eliza Tighici, medic pediatru.
Asistentul social de la primăria Solești a declarat că se ocupă de familia fetei din 2008 și tot de atunci face vizite la domiciliul acesteia de două ori pe an. Niciodată însă nu a găsit fetița acasă și din această cauză nu s-a alarmat.
„Nu știam de cazul acestei fetițe, anchete am făcut mereu, dar nu știam. Am fost acasă la ei de multe ori, dar nu am găsit fetița. După cum se vede, nu au grijă de copii. Nu am sesizat Protecția Copilului despre caz. Nu am găsit-o acasă și știind că noi le-am dat ajutor social, nu am anunțat. Este bolnavă fetița, cred că a fost și abuzată fizic. În mare parte nu îmi reproșez nimic dacă stau bine și mă gândesc. Este un caz foarte trist. Eu cred că părinții sunt de vină. Trebuia să depistăm, dar noi nu stăm cu ei în casă să știm ce se întâmplă. Ar trebui decăzuți din drepturi părinții. Monitorizez familia din 2008. Am fost odată la 6 luni la ei acasă. De când e născută, nu am găsit fetița acasă. Dacă o vedeam îmi dădeam seama că nu e în regulă. Mi-am făcut treaba ca profesionist”, a declarat asistentul social din Solești, Veronica Cocuz.
Polițiștii anchetează acum cazul. „Noi am fost sesizați de cadrele medicale de la Spitalul de Urgență cu privire la acest caz. Corpul micuței prezenta urme de lovituri, avea o serie de vânătăi pe trup”, a declarat Alina Tonica, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Cele 4 zodii care pot face bani frumoși până pe 24 decembrie. Se anunță opulență și daruri scumpe pentru ei
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care pot face bani frumoși până pe 24 decembrie. Se anunță opulență și daruri scumpe pentru ei
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI