Can't Let Go, Laugh Till You Cry, Maria sau I need Your love (ultima fiind o colaborare cu Shaggy, Mohombi şi Costi Ioniţă) sunt doar câteva dintre melodiile pe care admiratorii lui Faydee le-au putut fredona live, alături de el. Mai mult, aceştia au umplut până la refuz clubul Princess, acolo unde cântăreţul a susţinut reprezentaţia. Cei care şi-au făcut loc lângă scenă l-au filmat şi fotografiat pe artist, iar acesta a fost extrem de prietenos cu ei şi chiar le-a luat telefoanele pentru câteva momente, pentru a-şi face selfie-uri cu ei. La final, el a primit în dar, de la o admiratoare, o jucărie din pluş.
Surprinzător, însă, pentru cei care se aşteptau la pretenţii exagerate din partea cântăreţului, acesta nu a avut cereri deosebite. Înainte de concert, el a dorit să i se aducă apă plată şi chips-uri cu sare, care i-au servit drept gustare.
Faydee este unul dintre cei mai în vogă artişti internaţionali. Este cântăreţ şi compozitor australian de origine libaneză, iar hit-urile lui răsună pe orice post de radio.