Ce a lăsat în urmă, în Siria și Cecenia, generalul trimis de Putin să cucerească Ucraina. CNN scrie despre „un masacru al civililor la Alep”

Comentează
Arhiva foto

Forțele rusești au bombardat cartiere dens populate, provocând „un masacru al civililor” în metropola siriană Alep, și au lăsat în ruine capitala Ceceniei sub comanda generalului Alexander Dvornikov, noul „cap” al invaziei ruse în Ucraina, notează CNN, într-un articol despre acțiunile generalului în conflictele armate la care a participat până acum.

Președintele rus Vladimir Putin a decis zilele trecute să-l numească pe Alexander Dvornikov noul comandant al „operațiunilor militare speciale” din Ucraina. Cu Dvornikov în fruntea trupelor aflate în Ucraina, probabil se va vedea „o îmbunătățire a tacticii rușilor”, după cum a confirmat sâmbătă pentru BBC un oficial militar occidental.

Pe de-o parte, pentru că generalul de armată, în vârstă de 60 de ani, are experiență în războiul din Siria.

Dvornikov a fost primul comandant al operațiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis acolo trupe în septembrie 2015, pentru a sprijini guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad, notează jurnaliștii CNN.

Dvornikov a condus trupele rusești în Siria din septembrie 2015 până în iunie 2016. Sub comanda lui, aeronavele rusești au sprijinit regimul Assad și aliații săi în timpul bătăliei pentru Alep, al doilea cel mai important oraş din Siria, cu peste 1,85 milioane de locuitori.

În timpul asediului, orașul a fost ținta bombardamentelor, cartiere dens populate fiind distruse de rachete. De altfel, trupele conduse de Dvornikov au provocat „un masacru în rândul civililor”, notează CNN.

În decembrie 2016, Alep a căzut în mâinile forțelor guvernamentale siriene, după patru ani și jumătate de lupte. Bombardamentele au ucis circa 21.000 de oameni.

Anterior, din 2000 până în 2003, Dvornikov a servit în lunga campanie „de pacificare” condusă de Rusia în nordul Caucazului, inclusiv în Cecenia, care a lăsat capitala regională, Groznîi, în ruine, notează CNN.

O abordare la fel de sângeroasă a fost folosită de forțele ruse în mai multe părți ale Ucrainei - armata a bombardat clădiri rezidențiale din marile orașe și a distrus aproape complet orașul-port Mariupol.

Pentru serviciile sale, Kremlinul i-a oferit lui Dvornikov titlul de „Erou al Federației Ruse” în martie 2016.

Numirea lui Dvornikov a venit după ce trupele ruse au eșuat în cucerirea Kievului și ocuparea Donbasului. Sunt obiectivele principale trecute pe listă de Moscova, pe care speră Putin speră ca Dvornikov să le bifeze până pe 9 mai, când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei, marcând finalul celui de-al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei naziste.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!