Shakeel Afridi, un chirurg acuzat că a desfăşurat o campanie falsă de vaccinare la Abbottabad, oraşul în care se ascundea liderul Al-Qaida împreună cu cele patru soţii şi copiii săi, pentru a le preleva ADN-ul, a fost condamnat de un tribunal tribal din districtul semiautonom Khyber, în nord-vestul Pakistanului, de unde este originar.
"El a fost condamnat la 33 de ani de închisoare pentru trădare şi condus la închisoarea centrală din Peshawar", a declarat prin telefon Mohammad Siddiq, purtătorul de cuvânt al administraţiei districtului Khyber.
Adevărul ŞOCANT despre moartea lui Osama ben Laden: IUBIREA i-a venit de hac!
În Pakistan, tribunalele tribale sunt competente în zonele tribale semiautonome din această ţară, dar orice apel este judecat ulterior de jurisdicţiile de drept comun.
Bin Laden a fost ucis de forţele speciale americane la 2 mai 2011, într-un oraş liniştit, Abbottabad, într-o casă situată la câteva sute de metri de cea mai mare academie militară din ţară, sporind suspiciunile de complicitate între armata pakistaneză, care a negat întotdeauna că ar fi ştiut despre prezenţa sa acolo, şi reţelele islamiste.
Citeşte şi:HALUCINANT! Cum ÎŞI SATISFĂCEA Bin Laden toate nevestele şi alte secrete incredibile ale celui mai detestat om de pe planeta!