Cei mai activi europarlamentari ar putea rămâne acasă din toamnă! Află ce "leneşi" au şanse să ajungă din nou la Bruxelles!

Comentează
Arhiva foto

Partidele lucrează în această perioadă la listele de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Nu toţi deputaţii aflaţi încă în funcţie şi-au reprezentat cu cinste alegătorii la Bruxelles şi Strasbourg, dar culmea este că tocmai o parte dintre "leneşi" şi-au asigurat locuri "călduţe" în fruntea listelor. "Libertatea" a analizat modul în care europarlamentarii români au înţeles să îşi reprezinte electoratul în Europa, precum şi şansele pe care le au aceştia pentru a prinde un nou mandat.

Cel mai activ deputat european din România s-a dovedit a fi Adriana Ţicău (PSD), care însă nu a mai prins lista social-democraţilor. Gălăţeanca născută la 14 noiembrie 1970 a înregistrat până în prezent 1.743 de activităţi în sânul Parlamentului European, de la rapoarte redactate sau intervenţii în cadrul şedinţelor plenare până la întrebări parlamentare adresate Comisiei Europene sau Consiliului Uniunii Europene. Performanţa o clasează pe un merituos loc 20 printre cei 766 de deputaţi ce reprezintă interesele cetăţenilor din cele 28 de state membre. Ea este urmată de fiica preşedintelui Traian Băsescu, Elena, care are în palmares 1.629 de activităţi (locul 22 la general), podiumul fiind completat de Monica Macovei, cu 1.132 de activităţi (locul 39 la general).
Elena Băsescu nu şi-a manifestat dorinţa de a candida din nou pe listele PDL, însă s-ar putea regăsi printre candidaţii Mişcării Populare. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a nominalizat deja patru dintre actualii deputaţi care se vor regăsi din nou printre candidaţii eligibili: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian-Jean Marinescu, fostul premier al României urmând a fi chiar în capul listei. Totuşi, în afara Monicăi Macovei, ceilalţi trei nu se numără printre cei mai "harnici" dintre democrat-liberali. Marinescu a înregistrat doar 499 de activităţi (locul 146 la general), în timp ce Ungureanu a adunat 159 de activităţi în actualul mandat (locul 560 la general), iar Stolojan, care va împlini 71 de ani în toamnă, se clasează abia pe locul 610 printre cei 766 de europarlamentari, cu doar 131 de activităţi.
Luhan  ar putea rămâne pe dinafară
În schimb, deputaţi mult mai activi, precum Petru Luhan (857 de activităţi, locul 54 la general) şi Rareş Niculescu (841 de activităţi, locul 56 la general), luptă încă pentru un loc eligibil pe listă, dar se pare că pentru primul cariera în Parlamentul Europei s-a cam încheiat,el nefiind susţinut pentru un loc eligibil pe lista lui Blaga. Niculescu luptă însă cu şanse pentru încă un mandat de eurodeputat, el fiind unul dintre aleşii care au susţinerea filialelor din Ardeal.
La PSD, pe locuri eligibile se vor afla nume precum Corina Creţu, Cătălin Ivan, Daciana Sârbu, Victor Boştinaru, Viorica Dăncilă sau Ioan Mircea Paşcu, dintre actualii europarlamentari. Dacă Daciana Sârbu (539 de activităţi, locul 124 la general) şi Corina Creţu (666 de activităţi, locul 81 la general) sunt îndreptăţite să prindă un nou mandat, nu la fel putem spune despre Victor Boştinaru şi Ioan Mircea Paşcu, care se clasează pe locurile 599 şi 600 printre deputaţii din Parlamentul European, cu doar 139, respectiv 138 de activităţi în palmares. Lipseşte de pe listă Ioan Enciu - 578 de activităţi (locul 112 la general), deşi nimeni nu-i poate reproşa că nu şi-a făcut treaba pe la Bruxelles sau Strasbourg.
 
Zamfirescu şi "Tribunul" Vadim, fruntaşi în topul "leneşilor"Toţi cei cinci europarlamentari ai PNL au mari şanse să prindă un nou mandat, deşi niciunul dintre ei nu intră între primii 200 de deputaţi din Parlamentul European, în materie de performanţe înregistrate. Printre leneşii din rândul delegaţiei României se numără şi Dan Dumitru Zamfirescu, deputatul care a ajuns subiect de anecdote, pentru că vota numai cu „DA" toate propunerile legislative ale colegilor săi. Deşi a fost prezent la aproape fiecare şedinţă plenară, Zamfirescu nu prea dă pe la birou în rest, motiv pentru care nu are nici măcar o activitate în palmares. Corneliu Vadim Tudor n-a adunat nici el în cinci ani de mandat decât 28 de activităţi, clasându-se pe locul 744 în clasamentul general.
 
Stăm foarte bine la capitolul prezenţăNiciun român nu face parte din primii 10 europarlamentari, ca număr de activităţi înregistrate la Bruxelles şi Strasbourg, dar avem în schimb trei deputaţi în top 10 al prezenţei la sesiunile plenare. Este vorba despre Sabin Cutaş, Iosif Matula şi Cristian Preda, toţi votând peste 99% dintre propunerile legislative ale mandatului 2009-2014.
 
Ce au făcut aleşii în cei cinci ani de mandat?Partidul Democrat Liberal
1. Elena Băsescu - 1.629 de activităţi înregistrate în PE ( locul 22 printre cei 766 de eurodeputaţi)
2. Monica Macovei - 1.132 (39)
3. Petru Luhan - 857 (54)
4. Rareş Niculescu - 841 (56)
5. Oana Antonescu - 639 (87)
6. Sebastian Bodu - 523 (131)
7. Marian-Jean Marinescu - 499 (146)
8. Iosif Matula - 392 (220)
9. Traian Ungureanu - 159 (560)
10. Theodor Stolojan - 131 (610)
 
Partidul Social Democrat





















1. Adriana Ţicău - 1.743 (20)
2. Vasilica Viorica Dăncilă - 947 (46)
3. Corina Creţu - 666 (81)
4. Ioan Enciu - 578 (112)
5. Daciana Sârbu - 539 (124)
6. Minodora Cliveti - 339 (263)
7. Cătălin Ivan - 283 (346)
8. Ciprian Tănăsescu - 183 (513)
9. Victor Boştinaru - 139 (599)
10. Ioan Mircea Paşcu - 138 (600)
 
Partidul Conservator










1. Sabin Cutaş - 464 (168)
 
Partidul Naţional Liberal

1. Renate Weber - 355 (247)
2. Norica Nicolai - 296 (323)
3. Adina Vălean - 208 (462)
4. Eduard Hellvig - 29 (743)
5. Ovidiu Silaghi - 4 (759)
 
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România
1. Csaba Sogor - 324 (275)
2. Laszlo Tokes - 212 (452)
3. Iuliu Winkler - 124 (628)
 
Partidul România Mare










1. Corneliu Vadim Tudor - 28 (744)
2. Dan Dumitru Zamfirescu - 0 (765)
 

Mişcarea Populară

1. Cristian Preda - 828 (59)
 
Independenţi
1. Adrian Severin - 177 (528)
Datele au fost preluate de pe site-ul www.mepranking.eu



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Corina Caragea
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
17:40
Kremlinul a anunțat orașul în care e gata să înceapă negocierile de pace cu Ucraina
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală