Tisa, râul morții pentru 33 de ucraineni care au fugit de război și-au încercat să traverseze în România

 4 comentarii

Râul Tisa este graniță naturală între Ucraina și România, iar cel puțin 33 de persoane s-au înecat de la începutul războiului, în încercarea de a fugi de război şi mobilizare, scrie The Economist. Unul dintre cei care au reuşit să traverseze au povestit pentru sursa citată că a plătit unei călăuze suma de 5.000 de dolari pentru a-l ajuta să treacă graniţa.

Războiul din Ucraina, declanşat de Rusia, a transformat râul Tisa într-o frontieră a disperării. Mii de bărbați ucraineni, care pot fi încorporaţi şi au vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, își riscă viața şi încearcă să traverseze râul înot.

Cel puțin 33 de persoane s-au înecat de la începutul războiului, cel mai tânăr având doar 20 de ani, notează sursa citată. Numărul morților este probabil mult mai mare, potrivit serviciului de frontieră ucrainean, iar cadavrele sunt încă blocate sub apă și este puțin probabil să fie recuperate vreodată.

După descoperirea celui de-al zecelea cadavru, oficialii au început să posteze fotografii și clipuri în încercarea de a-i descuraja pe alții, însă teama tot mai mare de recrutare și promisiunea unei vieți mai bune în Europa fac ca bărbații să continue să încerce să treacă graniţa.

Conform The Economist, România a înregistrat 2.373 de treceri ilegale dinspre Ucraina numai în primele trei luni ale acestui an.

Inginer ucrainean de 24 de ani: „Era cât pe ce să ne înecăm”

Matviy, un inginer ucrainean în vârstă de 24 de ani, se numără printre cei norocoși. Au fost momente, spune el, când a crezut că nu va reuși să supraviețuiască. Apele friguroase ale râului Tisa s-au dovedit mult mai dificile decât se așteptase el și cei trei colegi cu care a plecat la drum.

Curenții rapizi l-au purtat pe cel mai puternic înotător dintre ei 200 de metri în aval, iar alţi doi au fost aruncați de două ori mai departe, ajungând pe partea cealaltă doar printr-un mic miracol. „Abia puteam respira când am ieșit la suprafață. Era cât pe ce să ne înecăm”, spune Matviy.

Ucrineanul susţine că a dat 5.000 de dolari unei călăuze pentru a-l ajuta să traverseze graniţa.

Povestindu-și propria experiență aproape mortală, Matviy spune că nu-și amintește să fi văzut vreun polițist de frontieră când se afla în râu. Era atât de întuneric și atât de înfricoșător, încât s-ar putea să nu-i fi observat dacă ar fi fost.

La acel moment, călăuzele abandonaseră de mult grupul, lăsându-i cu costume de neopren rupte și instrucțiuni neclare. Dar, pe cealaltă parte a râului, lucrurile s-au îmbunătăţit. Ucrainenii în costume de neopren și-au croit drum până la cel mai apropiat sat românesc, unde au fost găzduiți de localnici.

Matviy se află acum într-o altă țară europeană, unde vrea să continue cariera de inginer care, spune el, ar fi fost întreruptă în Ucraina. Înțelege că alți ucraineni l-ar putea critica, dar spune că a fost condus de un instinct de supraviețuire. El încă mai crede în țara sa, insistă el. Ucraina va continua să lupte pentru libertatea și independența sa. S-ar putea ridica din nou după război. Dar va fi fără el. „Țara nu mai există pentru mine. Nu există cale de întoarcere”, spune tânărul inginer ucrainean.

Călăuzele cer între 3.000 şi 12.000 de dolari de persoană

Infractorii locali care erau specializaţi pe trafic de ţigări au devenit călăuze pentru cei care vor să fugă de mobilizare şi război. Este o afacere riscantă, dar profitabilă, cu taxe cuprinse între 3.000 și 12.000 de dolari de persoană.

Unul dintre „ghizi” spune că munca sa a devenit mult mai grea. „Acum sunt o sută de soldați oriunde te-ai uita”, spune acesta. Un ordin a făcut ca zona să fie întărită cu unități ale gărzii naționale și cu o duzină de noi puncte de control. Există rotații rapide ale ofițerilor, continuă el, ceea ce înseamnă că este greu să dezvolți o relație de afaceri cu oricare dintre ei. Călăuza preferă acum rutele montane către România, care pot dura de la zece ore la câteva zile. „Nici măcar nu încercați pe râu. Se tot găsesc cadavre în râu”, punctează acesta.

Un alt contrabandist local, cunoscut sub numele de Vasyl, insistă că râul rămâne cea mai viabilă rută. Contactat telefonic, Vasyl spune că îl folosește pentru a se strecura, chiar și pentru a-și vizita familia cu ocazia recentei sărbători ortodoxe de Paște. Traseele sale durează câteva ore. „Trebuie doar să cunoști locurile. Pot să vă arăt unde puteți traversa fără să vă udați”, susţine acesta. Vasyl spune că a ajutat la transportul unui grup de 96 de ucraineni, după ce s-a întors din călătoria sa de Paște. Întregul grup a traversat într-o singură zi, dar de obicei, spune el, sunt 30-40 pe zi.

Serviciul de frontieră al Ucrainei nu a confirmat cifrele. Dar Lesia Fedorova, purtător de cuvânt, spune că noile sisteme de protecție a frontierei, senzorii și dronele opresc până la șapte din zece bărbaţi înainte ca aceştia să ajungă la râu.

„Băieții nu sunt obișnuiți cu legea. Ei cedează imediat când îi oprim. Este ușor să ne dăm seama ce fac”, declară Fedorova. Cei prinși sunt amendați și predați serviciilor de securitate. Mulți își încearcă norocul din nou și din nou. Unul dintre ei a fost oprit de patru ori.

Fedorova descrie o secțiune înșelătoare a râului, chiar în amonte de satul Teresva. Drumul până la apă necesită o scurtă drumeție, urmată de o coborâre periculoasă pe maluri alunecoase. Râul, rece ca gheața chiar și la sfârșitul lunii mai, pare liniștit, dar este adesea neașteptat de sălbatic, cu curenți puternici.

Traficanții preferă să se adăpostească noaptea pentru aceste traversări, așa că adesea îi lasă pe tineri fără să conștientizeze adevărata ferocitate a râului până când este prea târziu. Bărbații se rănesc singuri, au spasme musculare şi se prind în crengi, scrie The Economist.

„Corpul devine incontrolabil după cinci minute în apa rece, chiar și în costum de neopren”, spune Fedorova. „Adăugați curentul, anxietatea, întunericul, iar victima încetează să mai lupte pentru viața sa”, mai spune aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    BucovNaiv 31.05.2024, 13:34

    Foarte trist. Trebuie oprit razboiul asta nenorocit.

  • Avatar comentarii

    DanielDand 31.05.2024, 14:42

    Dar pa Femeii da ce nu le inroleaza Ucranienei ? Adica asa trebuie procedat cu tote tarile din lume !! Ce femeilee chiar nu sunt utile la nimic??? Decat sa stea prin cluburii prin Occiddent ( Ucraniencele ) Adica pana alarteri tipau da discriminre nu ??dar in fond ele ocupa functii da conducere in toate Companiele da Stat si Private Acum numai este ...Discriminare ???? cand barbatii mor pa capete ??? Da chiar nu sunt utile la nimica decat la sex si cluburi ???? !!!!

  • Avatar comentarii

    Hqkx9113 31.05.2024, 18:26

    Mai astia serviciile. Aia fura mana in mana cu casierul ca au aceasi religie si seamana!Plus securitasul adidasi de 150 fura plus treninguri una alta!Le da securitasul pontul!Ce le face-ti?Pierdeti jobul?Sta pe social!Nu mai fiti asa milogi ca totusi faceti cele mai mari escrocherii din lume!

  • Avatar comentarii

    Hqkx9113 31.05.2024, 18:26

    Munca o tine numa de agatat!

ALTE ȘTIRI
Imaginea ilustrează un avion de vânătoare F-16 al Forțelor Aeriene Române lansând o rachetă asupra unei drone militare încadrate în vizor pe cerul senin.
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
07:45
Un șofer de TIR a condus mai bine de 10 km pe jante, pe o autostradă din Germania. Ieșeau scântei de sub roți și piesele zburau pe șosea
07:17
Doi bărbați din Maramureș au aruncat cu pietre într-o mașină de Poliție și au rănit doi polițiști
07:10
7 copii au fost răniți, după ce un carusel s-a prăbușit, în Venezuela: „Scaunele zburătoare căzătătoare”
07:01
eMag schimbă abonamentele Genius. Prețurile ajung și la 70 de lei pe lună
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?