Cel puţin patru persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul în sud-estul Norvegiei. Poliția a anunțat că un suspect a fost arestat

Comentează
Arhiva foto

Cel puţin patru oameni au fost înjunghiați într-un atac „la întâmplare”, care a avut loc, vineri, în oraşul Numedal, din sud-estul Norvegiei, potrivit Reuters. Una dintre victime se află în stare gravă, iar un suspect a fost deja reținut, au anunțat autoritățile.

Mai multe ambulanțe și echipaje de poliție au fost solicitate la fața locului. Atacul a avut loc, vineri, într-un oraș din sud-estul Norvegiei. Patru persoane au fost înjunghiate la întâmplare pe stradă de un bărbat care ulterior a fugit. Trei persoane sunt în stare stabilă, iar o a patra este în stare critică.

Doi martori au declarat pentru postul TV 2 că atacurile au avut loc în apropierea unui magazin Joker din apropierea unei biserici.

Atacatorul ar fi fost prins la scurt timp de polițiști. „Pot confirma că îl avem pe infractor sub control”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru Reuters.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
BREAKING NEWSLiveText
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
16:16
Alegerile anticipate sunt foarte aproape dacă mai cade un guvern, avertizează Kelemen Hunor. Ilie Bolojan va rămâne interimar fără putere de decizie
Ultimele știri
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare