CEO-ul Hidroelectrica, Bogdan Badea, se retrage din cursa pentru şefie și acuză presiuni politice: „Dacă se vrea întoarcerea la tătucul care le știe pe toate, nu, mulțumesc”

Comentează

Președintele interimar al Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a anunțat joi că își retrage candidatura pentru funcția de director general (CEO) al companiei, acuzând presiuni politice.

Badea spune că decizia sa de renunțare, chiar dacă se afla pe lista scurtă pentru un nou mandat la șefia Hidroelectrica, vine pe fondul nemulțumirilor legate de încălcarea principiilor de guvernanță corporativă.

Bogdan Badea, despre decizia retragerii din cursă: Nu a fost ușoară

Anunţul vine și în contextul în care, în ultimele luni, premierul interimar Ilie Bolojan a criticat destul de dur şi de mai multe ori Hidroelectrica.

„Așa cum bine știți, selecția (pentru funcțiile de CEO și director financiar - CFO) este organizată în conformitate cu Ordonanța 109 care reglementează implementarea principiilor de guvernanță corporativă în companiile de stat. Din această perspectivă, eu am calitatea de candidat și, cu plăcută surprindere, am constatat că de data aceasta am trecut de prima etapă. Da, sunt pe lista scurtă, este un pas înainte față de precedenta selecție”, a declarat ironic Bogdan Badea, adăugând însă că nu va mai participa la competiție.

La finalul anului trecut, cursa pentru șefia Hidroelectrica, în care era și Badea, a fost anulată, pe motiv că niciun candidat rămas în cursă nu îndeplinea criteriile obligatorii. Acum este în cursă, dar va renunța.

„Cu toate acestea, tot astăzi (joi - n.r.) am luat decizia să nu mai candidez și am luat această decizie nu foarte ușor. Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, faptul că problemele României s-au rezumat la cele mai importante companii de stat care, spre deosebire de ceea ce se întâmplă astăzi în România, au demonstrat performanță și această performanță, indiferent ce spune un politician sau altul, este măsurabilă și astăzi Hidroelectrica are o capitalizare de peste 80 de miliarde de lei. Și gândiți-vă cum a crescut capitalizarea numai din septembrie anul trecut (după plecarea lui Karoly Borbely - n.r.), când am rămas împreună cu ceilalți doi colegi ai mei, în loc de cinci, am rămas trei, am preluat atribuțiile și am încercat să aducem compania iarăși pe un trend crescător. Și am reușit să aducem astăzi compania iarăși pe locul unu în topul celor mai valoroase companii ale României, nu numai ale statului român”, a adăugat Bogdan Badea.

CEO Hidroelectrica: Ce s-a întâmplat în ultima vreme nu reprezintă normalitatea

Actualul președinte interimar al Directoratului Hidroelectrica a explicat că decizia sa de retragere este influențată de atmosfera politică și de presiunile care afectează companiile de stat.

„Nu cred că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă reprezintă normalitatea. Nu am dorit să implicăm compania în dezbaterile politice, cu toate că am fost introduși, dar nici nu putem accepta să fim umiliți, să fim tăvăliți, să fim hărțuiți de tot felul de decidenți politici care au o dorință de a muta atenția de pe adevăratele probleme ale României, pe cele mai valoroase companii de stat. Totuși, din punctul meu de vedere, anumite lucruri trebuie să aibă o limită. Eu nu doresc să conduc Hidroelectrica într-un astfel de mediu specific anilor ’50”, a spus el, referindu-se la interferențele politice care, în opinia sa, au avut un impact negativ asupra guvernanței corporative.

Bogdan Badea, despre performanțe: Am pus Hidroelectrica pe harta investițiilor

Bogdan Badea a vorbit și de realizările companiei sub conducerea sa interimară, inclusiv creșterea capitalizării Hidroelectrica la peste 80 de miliarde de lei. În contextul listării companiei, Badea a evidențiat eforturile de atragere a investitorilor.

„Din 2017, când am preluat, în calitate de președinte interimar, această companie și până astăzi s-au văzut niște lucruri. Niciun politician din România nu a stat în fața investitorilor când am făcut listarea. Noi am pus Hidroelectrica pe hartă, noi am discutat cu investitorii și am încercat să-i convingem să vină în România pentru că oportunitățile de investiții sunt în toată lumea. Noi suntem un punctișor pe hartă și fondurile de investiții când aleg să investească în România, în Hidroelectrica, se uită la ceea ce oferă compania (…). De atunci și până acum o zi, acțiunile Hidroelectrica nu au scăzut sub prețul pe care l-am avut în vedere, de 104 lei la momentul listării. De atunci și până acum, valoarea companiei a crescut continuu. Ca atare, spuneam că niciodată nu-i prea târziu să înveți lucruri noi, dar mai spun că nu de la oricine. Și materie de energie, și materie de listări, cred că sunt foarte puțini politicieni astăzi care pot să ne dea lecții”, a explicat președintele interimar al Hidroelectrica.

CEO-ul Hidroelectrica, critici dure: Nu mai e guvernanță corporativă în România, e o glumă, nu vreau în această ecuație

Bogdan Badea a avut un mesaj tranșant pentru factorii de decizie politică. „Nu mi se pare normal să fim subiect de dezbatere publică fără argumente, să fim forțați să facem investiții care poate nu fac sens economic. Să fim condiționați cu bugetul și cu memorandumuri, pentru că vorbim de guvernanță corporativă. Nu mai există guvernanță corporativă în România. Este o glumă”, a subliniat Badea.

De asemenea, el a criticat procesul de luare a deciziilor care implică aprobări politice pentru angajări sau investiții esențiale.

„Din momentul în care ajungem să depindem ca să angajăm un om într-o centrală, să ne ducem să ne rugăm de Guvern, să ne lase să explicăm de ce ne trebuie în tură doi oameni, de ce ne trebuie oameni la furnizare, când suntem cel mai mare furnizor din România, mai vorbim de guvernanță corporativă? Nu mai există așa ceva. Ne-am întors în anii ’90. Mie, personal, nu mi se pare normal și nu vreau să fac parte din această ecuație”, s-a mai plâns actualul CEO.

„Astăzi, compania este la o capitalizare de peste 80 de miliarde. Anul trecut am avut cel mai bun an din punct de vedere al investițiilor. Colegii au depus eforturi enorme să pregătească investiții de mare anvergură și prioritatea Hidroelectrica este în hidrocentrale. Prioritatea Hidroelectrica este să dea un plus valoare pe ceea ce are astăzi. În planul doi e diversificare, optimizarea și alte lucruri care vor contribui la creșterea valorii companiei”, a continuat Bogdan Badea.

Bogdan Badea rămâne în Hidroelectrica

În ciuda retragerii din cursa pentru CEO, Bogdan Badea a confirmat că va rămâne în funcția sa actuală de director de investiții. Totodată, a precizat el, procedura de selecție nu se va anula.

„Eu astăzi sunt director de investiții și așa voi rămâne. Avem prea multe proiecte în derulare, este prea multă muncă depusă pentru a da cu piciorul eforturilor pe care colegii le-au făcut. Prioritatea Hidroelectrica este să dea un plus de valoare pe ceea ce are astăzi”, a declarat el.

Badea a evidențiat și beneficiile aduse de Hidroelectrica consumatorilor români.

„Hidroelectrica este astăzi cel mai mare furnizor și cel mai competitiv. Acest lucru a deranjat foarte mulți băieți deștepți. Dar dacă acesta este prețul pentru a continua să livrăm direct către clienți fără intermedieri costisitoare, este un preț prea mic comparativ cu importanța acestei companii”, a spus el.

CEO-ul Hidroelectrica: Dacă se vrea întoarcerea la tătucul care le știe pe toate, nu, mulțumesc

Bogdan Badea și-a exprimat speranța că, odată cu stabilizarea situației politice, guvernanța corporativă în companiile de stat va fi reluată serios.

„Dacă se dorește să ne întoarcem la tătucul care le știe pe toate și ne spune ce avem de făcut, nu, mulțumesc, nu mai îmi doresc”, a concluzionat el.

Întrebat cine este „tătucul care le știe pe toate”, Bogdan Badea a spus că nu vrea să individualizeze, dar decizia sa de retragere vine după ce premierul interimar Ilie Bolojan a atacat în ultima vreme Hidroelectrica și a condiționat bugetul companiei.

De unde a pornit totul

Pe 30 aprilie, premierul a criticat lipsa investițiilor în sectorul hidroenergetic, indicând Hidroelectrica drept un exemplu de companie care a preferat să prioritizeze profitul în detrimentul dezvoltării infrastructurii.

„Gândiți-vă că Hidroelectrica în acești ani a făcut puține investiții. Au preferat să facă profituri, pentru că oricum apa în România curge de la deal la vale, deci trece prin hidrocentrale, prin baraje, în loc să facă investiții”, a spus Bolojan.

El a propus ca, în locul acestei abordări, să se monteze baterii de stocare lângă baraje, pentru a optimiza producția energetică și pentru a reduce prețurile la energie pentru populație.

Ilie Bolojan a atras atenția și asupra bonusurilor mari primite de angajații Hidroelectrica, pe care i-a acuzat de lipsă de implicare în dezvoltarea de proiecte strategice.

„Au preferat să ia bonusuri de performanță în fiecare an pentru profiturile pentru care nu s-au zbătut de 150.000 - 180.000 de euro, pe lângă salariile mari pe care le au. În loc să facă aceste investiții, dacă le-ar fi făcut, ar fi lăsat foarte puține spații de tranzacționat pe piețe. Și cei care fac bani din operațiuni care se întâmplă pe piețele zilnice ar fi avut o marjă mult mai mică de mișcare și prețul energiei ar fi scăzut”, a mai spus premierul interimar.

„Condiționările sunt clare. Cât sunt eu premier, nu le va trece bugetul (bugetul Hidroelectrica - n.r.) dacă în contractele lor de mandat (ale directorilor - n.r.) nu se introduc clauze care să arate foarte clar că trebuie să își facă într-un an, un an și jumătate, 1.500 MWh de stocare”, a spus Ilie Bolojan, la Antena 1.

Pe 9 mai, Hidroelectrica vorbea de posibile ingerințe politice, după ce Ministerul Energiei, condus interimar de Ilie Bolojan, a anunțat public intenția de a propune suspendarea președintelui Consiliului de Supraveghere, Răzvan Avram, înainte de a comunica oficial companiei de stat.

Compania avertiza atunci că această comunicare, făcută înaintea parcurgerii procedurilor oficiale, poate afecta guvernanța corporativă, dar și stabilitatea pieței de capital, având în vedere că Hidroelectrica este listată la bursă.

Hidroelectrica a calificat anunțul public al Ministerului Energiei drept o posibilă interferență politică în activitatea unui emitent listat la bursă.

Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de căsătorie al lui Sorin Grindeanu și membru în Consiliul de supraveghere al S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. El este judecat în dosarul în care DNA o acuză pe fosta șefă a CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune), Ioana Timofte, nepoata fostului director SRI, Radu Timofte.

„Sper ca decizia mea (de retragere din cursa pentru șefia Hidroelectrica - n.r.) să deblocheze memorandumurile care zac de luni întregi la Guvern, astfel încât să creștem activitățile pe zona de furnizare și de investiții”, a conchis Bogdan Badea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
22:55
A fost aprinsă prima turbină pe gaz de la Mintia. Centrala de 1,2 miliarde de euro va livra 1.700 MW
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește