Guvernul a adoptat, joi, măsura luată la nivelul Uniunii Europene potrivit căreia certificatul de vaccinare COVID-19 este valabil la intrarea în țară doar cu doza booster, dacă au trecut mai mult de nouă luni de la schema de vaccinare cu două doze. Certificatul este valabil și cu un test PCR negativ sau cu dovada trecerii prin boală.
Măsura se aplică doar pentru trecerea frontierelor, pentru domeniile în care se folosește certificatul verde în țară fiind valabile inclusiv cele care au doar două doze efectuate.
„Certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, dacă de la finalizarea schemei de vaccinare au trecut mai mult de 270 de zile (...) Astăzi a fost adoptată măsura și în România și vizează următorul aspect: dacă avem schemă completă de vaccinare și nu au trecut mai mult de 270 de zile de la a doua doză, este valid. Dacă au trecut mai mult de 270 de zile de la ultima doză, trebuie făcut un booster”, a declarat joi secretarul de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu, într-o conferință de presă.
Andrei Baciu a menționat că regula este valabilă numai în privința călătoriilor în interiorul UE, la intrarea în țară, și nu se aplică pe plan intern.
De marți, 1 februarie, certificatele verzi care au depășit nouă luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID expiră. Astfel, potrivit noii reguli stabilite de Comisia Europeană, dacă a fost depășită această perioadă, va fi necesară efectuarea dozei booster pentru obținerea unui nou certificat.