Oficialii de la Beijing au decis să aplice sancțiuni împotriva preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi ”membrilor apropiaţi ai familiei sale”, ca răspuns la recenta vizită „rea” şi „provocatoare” în Taiwan, a anunțat vineri Ministerul chinez de Externe, citat de Reuters. Nu a precizat, însă, și care sunt sancțiunile.
„În ciuda îngrijorării grave şi a opoziţiei ferme a Chinei, Pelosi a insistat să viziteze Taiwanul, amestecându-se grav în afacerile interne ale Chinei, subminând suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, călcând în picioare politica unei singure Chine şi ameninţând pacea şi stabilitatea Strâmtorii Taiwan”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, într-un comunicat.
Nancy Pelosi a ajuns marți seară în Taiwan, în ciuda amenințărilor Chinei, care a văzut vizita drept o recunoaștere neoficială a suveranității Taiwanului.
Oficialul american a stat aproximativ 18 ore pe teritoriul insulei, de unde a transmis că vine „cu gânduri pașnice în regiune".
Ca răspuns la vizita lui Pelosi în Taiwan, China a organizat începând de joi manevre militare, mobilizând avioane, nave şi rachete balistice în sectoare din jurul insulei.
imgb 06.08.2022, 07:04
O provocatoare nenorocita si sclerozata !...Chiar vor razboi mondial pushlamalele astea batrine ?
imgb 06.08.2022, 07:06
Amerecanii astia chiar vor razboi mondial ?