Migrarea românilor în Statele Unite – acțiune privită inițial de specialiști ca nefiind una de masă -, a făcut ca multe orașe din „Lumea Nouă” să fie, încet, încet, cuprinse de spiritul românesc. Au apărut peste 70 de publicații cotidiene, săptămânale, lunare și trimestriale precum și reviste și calendare, dar și nevoia de a invita pe pământ american artiști de valoare ai vremurilor. „În cursul veacul XX, mai devreme sau mai târziu, peste Ocean românii din SUA și Canada au creat peste 150 de așezăminte(…)Românii americani au fost vizitați în coloniile lor de o serie de personalități remarcabile din țară. În anii 1923, 1925, 1926, 1929, 1930, 1932, 1933 și 1937, George Enescu a întreprins turnee muzicale peste Ocean, susținând concerte special și vând întâlniri cu grupul etnic român”, crie istoricul cezar Dobre în volumul „Români în lume – Secolul XX”. Așadar, artiștii noștri urmează o tradiție de aproape un secol, deschisă de un muzician de excepție al României,  în ceea ce privește concertele dedicate românilor din Diaspora. Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu au fost , la rându-le, în vizită la conaționalii lor stabiliți în Statele Unite ale Americii.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.