Un studiu recent, efectuat în SUA și citat de Phys, arată că aproape jumătate dintre americani au avut probleme financiare în primele luni ale pandemiei, iar aproape 30% au trecut prin cumpene atât de mari, încât au întâmpinat dificultăți în a-și procura mâncarea, arată un studiu recent,

18% au fost îngrijorați cu privire la plata ipotecii la locuință și 37% au prezentat simptome de stres sau probleme psihologice.

Mulți au fost discriminați cel puțin o dată din cauză că au făcut COVID sau că au stat în carantină.

În aprilie 2020, când rata șomajului în SUA a crescut, jumătate dintre americani au raportat probleme economice și psihologice. De atunci și până în martie anul acesta, numărul lor a mai scăzut.

Cei mai afectați au fost americanii de origine latină – 89% dintre ei spun că au avut multe greutăți de când a început pandemia. La fel, 86% dintre cei de culoare și 80% dintre asiaticii din SUA au declarat că au avut un an cu multe provocări.

În multe cazuri, sărăcia cauzată de pandemie a afectat disproporțional comunitățile. Latinii și cei de culoare au avut mai multe probleme economice și de sănătate decât alte grupuri etnice și rasiale. Și cu siguranță aceștia se vor redresa mai greu după pandemie.

Sociologul Kyla Thomas, pentru Phys.org:
Citeşte şi:

Consecința reală a ștergerii investigațiilor RISE despre Streinu-Cercel. Bezna nu e soluția

Ascensiunea lui Cîțu sau despre shaorma politică cu de toate

GHID. Ce trebuie să știi despre a doua etapă de înscriere a copilului în clasa pregătitoare

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Știrileprotv.ro
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor