Cine sunt şi ce au vrut unii dintre cei care au fost astăzi la protestele de la Parlament și Piața Victoriei: „Am venit să ne certăm cu politicienii“

Comentează

Aproape 2.000 de oameni s-au adunat, marţi, în faţa Palatului Parlamentului pentru a protesta faţă de vaccinul anti-Covid, certificatul verde şi politicieni, în general. Copreşedintele AUR George Simion şi senatoarea Diana Şoşoacă au concurat ca lideri ai mişcării de protest. Libertatea a vorbit cu unii dintre cei aflaţi marţi în stradă pentru a afla ce i-a scos din case.

Marți, pe 21 decembrie, în jur de 2.000 de protestatari s-au adunat în faţa Palatului Parlamentului pentru a protesta faţă de măsurile impuse de pandemie: vaccinarea împotriva COVID-19 și certificatul verde.

În cursul dimineții, au avut loc unele incidente la intrarea în Senat, unde mai mulți protestatari au forțat porțile și au intrat în curtea Parlamentului. fiind vandalizate şi câteva mașini.

Simpatizanții AUR au venit cu autocarele din provincie

În grupul de manifestanţi de la Parlament s-au reunit susţinătorii senatoarei Diana Şoşoacă, dar şi simpatizanţii AUR, conduşi de copreşedintele partidului, George Simion. Deputatul AUR a anunțat organizarea protestului în urmă cu aproximativ două săptămâni și l-a popularizat pe rețelele de socializare.

La București, oamenii lui Simion au ajuns cu autocarele, strânși de filialele județene. Știau de protest de ceva vreme și au venit cu bannere ca să se știe de unde veneau.

„Nu urmăriți grupurile lui George Simion? Păi, acolo s-a anunțat protestul de mai bine de două săptămâni. Am avut și noi timp să ne organizăm cum trebuie”, spune un tânăr susținător AUR din Brașov, în timp ce flutură un steag uriaș.

Simpatizanții AUR au venit cu autocarele

Deși cei mai mulți din stradă admit că au aflat de protestul AUR de pe rețelele de socializare, unii au fost conduși în stradă de prieteni sau chiar de ştirile văzute la televizor. Un bătrân cu barbă albă, îmbrăcat cu o căciulă rusească de blană și un cojoc tradițional de cioban în care a înfipt trei cocarde tricolore, aliniate în dreptul inimii, spune că a văzut la RomâniaTV că va fi protest și a făcut toate eforturile să participe și el.

„Păi, nu trebuia să intrăm peste ei?”

Totuși, printre manifestanți au fost și oameni care susțin că nu sunt înscriși în partid, ci s-au alăturat protestului pentru că împărtășesc aceleași sentimente de revoltă cu organizatorii.

„Mă aflu aici pentru dreptul meu de a alege, pentru a nu fi obligat să mă vaccinez. De ce să se ceară la serviciu obligația de a te vaccina? Cunosc în Brăila situații din astea”, spune Georgel, în vârstă de 39 de ani. Bărbatul, care a venit însoțit de doi prieteni, poartă pe cap o căciulă neagră care are cusută, în fir albastru, o svastică (foto).

„Am venit pentru libertate. Voi vă simțiți liberi?”, spune Adrian, din București. „Am venit aici împotriva guvernului și al lui Iohannis, care sunt niște trădători de țară. Ne-au făcut o colonie a marilor puteri: America, Germania, Franța”, continuă tânărul care are ține la gât pe post de fular un tricolor.

Octav (foto), alt protestatar, are 35 de ani și a venit din Vrancea. „Am venit să ne certăm cu politicienii. Dar uite că nu ne certăm. Păi, nu trebuia să intrăm peste ei?”, spune bărbatul care susține că nu e nici simpatizant, nici membru AUR. „Vin de nevoie, că vor să ne vaccineze copiii.”

rpt

Cine a protestat la Parlament

Pentru că George Simion a anunțat protestul la începutul lunii decembrie, participanții la demonstrație au avut timp să-și pregătească recuzita pentru protest. Unii au venit cu cruci și icoane, iar alții și-au adus și cărțile religioase, de diferite confesiuni creștine, pe care le-au dăruit gratuit sau contra cost protestatarilor.

Marius Mioc, fost revoluționar, își vinde cartea la protest cu 45 de lei.

În vreme ce majoritatea și-a strigat nemulțumirile împotriva vaccinării și a măștii sanitare în haine adecvate temperaturilor de afară, câțiva au fost mai creativi și s-au costumat, inspirați de cultura pop. Cineva poartă o mască Anonymous, altcineva e costumat într-unul din paznicii emblematici ai serialul „Squid Game” („Jocul calamarului”), iar un bărbat și-a creat un costum parcă de Halloween – un bărbat care are mai multe seringi înfipte în cap (foto).

Protestatarii s-au pregătit și cu pancarte cu mesaje care combat măsurile restrictive impuse de pandemie. „Libertate te iubim, ori înfrângem ori murim”, „Libertate fără certificate”, „Stop! Certificatul verde care este împotriva libertății națiunilor” scria pe bannerele protestatarilor AUR.

Ciocnirea discursurilor de protest: George Simion versus Diana Șoșoacă

La un moment dat, când manifestanții se îndreptau de la Parcul Izvor spre Piața Constituției, au ascultat cu toții cuvintele lui George Simion: „Sunt mândru de fiecare dintre voi!”. Ceea ce părea să fie începutul unui discurs motivațional a fost curmat brusc de portavocea Dianei Șoșoacă. Surprins, deputatul AUR s-a ridicat pe vârfuri, peste capetele protestatarilor: „Ce faceți, mă?”. Simion a încercat s-o înduplece de la microfonul lui: „Diana! Diana! Ce faci, mă?!”. Însă Diana Șoșoacă, impasibilă la rugămințile fostului său camarad politic, a continuat tirada antivaccinistă: „Toată lumea în stradă! Să vină de la serviciu, de peste tot!”. Resemnat, George Simion a râs și n-a mai zis nimic.

George Simion, în marș spre Piața Victoriei

La finalul protestului de la Parlament, cei mai mulţi dintre susţinătorii lui George Simion s-au întors la autocarele care aveau în parbriz o foaie inscripţionată „Cursă ocazională” şi au luat drumul înapoi spre casă.

Protestatarii conduşi de Diana Şoşoacă au pornit în marş spre Guvern, pentru a-i asculta și din fața Palatului Victoria ideile senatoarei despre pandemie, libertate, sănătate şi istorie.

Diana Șoșoacă a făcut live pe Facebook

Oamenii spun că protestează pentru libertate

La Guvern, s-au strâns câteva sute de manifestanți. Cei mai mulți stăteau în grupurile cu care au venit, discutând problemele care îi macină.

Doi protestatari, Georgeta și Viorel

„Am venit pentru libertatea noastră, pentru drepturile care ne sunt încălcate. Venim din martie”, spune Viorel, un bărbat de 43 de ani, îmbrăcat cu o geacă și șapcă army. Este alături de alte trei femei, de o vârstă apropiată cu a lui.

„Suntem aici pentru certificatul verde, pentru hoția care există, pentru dreptatea noastră, a poporului”, îl întrerupe Georgeta, o femeie blondă, de peste 40 de ani.

Discuția degenerează rapid într-o ceartă violentă când se aduce în discuție incidentul de dimineață de la Parlament. Doamna Georgeta găsește legitimitatea în gestul protestatarilor, în vreme ce domnul Viorel e mai prudent. Își amintește de una dintre victimele de la Capitoliul din Washington, când susținătorii lui Donald Trump au ocupat ilegal clădirea.

Doamna Maria are 70 de ani și a venit dintr-un sat din județul Argeș. „Nu mai vrem nici PNL, nici PSD, nici USR. Vrem oameni noi care să ne conducă. Vrem libertate”, spune protestatara. „Știți ce înseamnă vaccinul și certificatul verde? Pecetea Fiarei! Mie nu mi-e frică de virus, că o viață am”, mai comentează femeia.

În asentimentul doamnei Maria e și un grup de patru tineri din Roșia Montană. Au venit pentru protestul AUR şi arată că înţeleg cât de important e aurul de la ei din localitate. „E un efort foarte mare. Am venit pentru libertate! Nu vrem vaccinare”, spune o tânără cu un batic pe cap.

Manifestația s-a încheiat în jurul orei 16.00, când Diana Șoșoacă a părăsit Piața Victoriei alături de susținătorii ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
20:28
Meghan Markle și Prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
20:12
Nunta lui Donald Trump Jr este investigată de Congresul SUA. Soția sa recunoaște că a primit un cadou generos de la un oligarh decorat de Vladimir Putin
20:12
5 știri Economic: În țara asta, pare că doar analfabetismul mai e funcțional
20:07
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?