Circulația metrourilor pe magistrala 2 a fost îngreunată, marți, în jurul orei 17.30, după ce un tren s-a defectat. Metrorex a precizat pentru Libertatea că a fost o problemă cu ușile unui metrou, motiv pentru care circulația s-a desfășurat pentru scurt timp în „sistem pendulă”, până la retragerea acestuia.
Un tren care a plecat de la staţia Pipera în direcţia Berceni s-a oprit la Aurel Vlaicu, unde călătorii au fost rugaţi să coboare.
„Am staționat cu metroul plin cel putin 7 minute, fără sa primim vreun anunț. Apoi, ne-au anunțat că trebuie să coborâm și să luam alt tren în direcția Berceni, de la celălalt peron. «Din cauza unor probleme tehnice, circulația pe ruta Pipera-Berceni se desfășoară cu dificultate», s-a anunţat prin difuzoare", a relatat una din persoanele de la faţa locului pentru Libertatea.
Ulterior, „după cel mult 10 minute am fost anunţaţi că putem urca în trenul cu care plecasem din Pipera spre Berceni, care era în stație, că e totul ok”, a mai spus aceasta.
„A existat o defecţiune la uşile unui tren. Călatorii au fost debarcaţi și trenul a fost retras pentru remediere. Timp de cca 10 min. trenurile au circulat în sistem pendulă. Începând cu 17:37, circulația trenurilor se desfășoară normal", au transmis reprezentanţii Metrorex pentru Libertatea.