Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei ceremonii de comemorare a atacurilor din 7 octombrie 2023, că mișcarea islamistă palestiniană Hamas va fi eradicată într-un final din Fâșia Gaza, relatează France TV Info și i24news.
Cuprins:
Israelul a ținut luni, 5 octombrie, o zi a comemorării, la aproape trei ani de când a suferit cele mai sângeroase atacuri coordonate din istoria sa. Pe clădirile publice, steagurile au fost arborate în bernă începând cu ora 06:29 dimineața, momentul în care Hamas, aflată la putere în Gaza din 2007, a început să lanseze rachete și să se infiltreze în teritoriul israelian. Atacurile Hamas au fost urmate de un răspuns devastator al Israelului în Fâșia Gaza.
„Am făcut progrese extraordinare, dar mai avem misiuni în față și intenționăm să le ducem până la capăt”, a declarat premierul israelian în timpul unei ceremonii organizate cimitirul militar național de pe Muntele Herzl din Ierusalim.
Una dintre misiuni este eliminarea tuturor atacatorilor din 7 octombrie 2023. Potrivit lui Netanyahu, 6.000 de teroriști din Hamas și alte grupări militante din Gaza au atacat Israelul în acea zi tragică, iar 4.000 dintre ei au fost eliminați în ultimii trei ani. „Niciunul dintre ei nu beneficiază de imunitate. Îi vom prinde pe toți”, a dat asigurări el.
O altă misiune este „eradicarea Hamas din Gaza”. Benjamin Netanyahu a insistat în timpul discursului de pe Muntele Herzl că mișcarea islamistă nu va conduce enclava palestiniană.
Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile legislative din 27 octombrie, primul scrutin de la atacurile Hamas, Netanyahu a susținut că Israelul „a schimbat complet situația” și a devenit cea mai puternică țară din Orientul Mijlociu sub conducerea sa, în timp ce adversarii săi au fost slăbiți.
Premierul israelian s-a felicitat de asemenea pentru reconstrucția kibuțurilor din apropiere de Fâșia Gaza și a spus că 90% dintre locuitorii acestora s-au întors acasă. El a remarcat totodată instalarea unor cupluri tinere în regiune, ceea ce înseamnă, în opinia lui, „o victorie a spiritului uman asupra răului”.
„Uitați-vă ce v-am făcut într-un război pe șapte fronturi. Nu ne provocați”, a încheiat Benjamin Netanyahu, adresându-se dușmanilor Israelului.
Potrivit unui bilanț întocmit de AFP în baza unor date oficiale, atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 s-au soldat cu 1.221 de morți în Israel. Represaliile lansate de Israel în Fâșia Gaza au provocat moartea a peste 74.200 de persoane, după cum susține Ministerul Sănătății aflat sub controlul Hamas.
Un alt bilanț, întocmit de Institutul Național de Asigurări din Israel, arată că 120.000 de israelieni au fost recunoscuți ca victime directe sau indirecte ale atacurilor din 7 octombrie și celor trei ani de războaie care au urmat de atunci.
Ministerul israelian al Apărării a publicat de asemenea un bilanț. Din 7 octombrie 2023, 1.318 membri ai forțelor israeliene de securitate au fost uciși pe diverse fronturi. Acest bilanț făcut public duminică include soldați, polițiști, pompieri, salvatori și spioni.
Într-un comunicat emis luni, ministrul apărării Israel Katz a reluat amenințarea formulată de Netanyahu la adresa Hamas. „6.000 de teroriști au trecut granița israeliană pe 7 octombrie și au comis aceste atrocități. 4.000 dintre ei au fost eliminați până acum; prin urmare, au mai rămas 2.000”, a transmis ministrul israelian.
Aceste cifre citate de Netanyahu și Katz provin de la șeful Direcției de Informații Militare, generalul-maior Shlomi Binder, care le-a prezentat în cadrul unei ședințe de cabinet ce a avut loc duminică seara.