Parlamentul britanic a fost evacuat, luni, din cauza unei alarme de incendiu. Parlamentarii au reintrat în clădire după aproximativ 20 de minute, notează presa din Marea Britanie.
Printr-un mesaj transmis prin sistemul de comunicare internă persoanelor aflate în clădire, inclusiv parlamentarilor, li s-a cerut să părăsească imobilul.
Preşedintele Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii,
John Bercow, a fost văzut în fața clădirii, stând de vorbă cu oamenii care așteptau să reintre în clădire, informează Daily Mail.
Alarma s-a încheiat după aproximativ 20 de minute, după care parlamentarii, personalul administrativ şi jurnaliştii au putut reintra în Palatul Westminster, potrivit Agerpres.
Foto: EPA