Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil joi, de la ora 12.00, până vineri dimineață, la ora 3.00. Avertizarea meteo vizează următoarele județe: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu şi jumătatea estică a judeţelor Suceava şi Neamţ.

Cod galben de furtuni și ploi torențiale în jumătate de țară. Cum va fi vremea în București

„În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări ale vântului (rafale în general de 50… 70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20… 30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a anunțat ANM.

Prognoză specială pentru municipiul București

Totodată, meteorologii au emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. În municipiul Bucureşti, de joi, de la ora 10.00, până vineri, la ora 3.00, vremea va fi călduroasă.

„Temperatura maximă va fi de 33… 34 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 30… 35 km/h”, au precizat meteorologii.

Vezi subiectele la proba la matematică la Evaluare Naţională 2024, iar de la ora 13.00, rezolvarea subiectelor la matematică – Evaluare Naţională 2024!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.