În intervalul duminică ora 09.00 şi luni ora 09.00, pe „râurile din bazinele hidrografice Bârlad şi afluenţi (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului din judeţele Neamţ, Bacău şi Vrancea, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele sectoare de râu şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţíonare.”, a anunțat Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Hidrologii susțin că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 16.10.2016 ora 14:00 – 16.10.2016 ora 24:00. Pericolul ar putea veni de pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – bazin superior şi afluenţii de dreapta ai Bârladului aferenţi judeţelor Bacău, Vaslui şi Galaţi.

Cod galben de inundaţii

Cod galben de inundaţii

Vin ploi și ninsori

Până luni dimineaţă este în vigoare şi o informare de vreme rea, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM). Sunt anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.

Potrivit meteorologilor, va ninge în Carpații Orientali, unde se va depune un strat nou de zăpadă. În Carpații Meridionali, ploaia se va transforma în ninsoare în noaptea de duminică spre luni.

Vântul va sufla cu putere, îndeosebi în regiunile sudice ale ţării unde se vor depăşi la rafală 40-50 km/h. Pe crestele montane, ANM anunţă că va sufla cu 60 km/h, viscolind zăpada.

În restul ţării va ploua, iar în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.