UPDATE. Comandament de vreme rea la Palatul Victoria; 60 de localități afectate de inundații, Guvernul evaluează pagubele

Comentează
Guvern, sedinta de guvern

Comandament de vreme rea la Palatul Victoria. Premierul Viorica Dăncilă a chemat miniștrii la raport, în urma inundațiilor din întreaga țară. La ședința de urgență de la Guvern, convocat de premier, participă vicepremierul și ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, Ministrul de Interne, Ministrul Economiei, Ministrul Educației, dar și reprezentanți din Apărare, Sănătate și ISU. Informația a fost confirmată, joi dimineața, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

UPDATE ora 13.40 Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat că în localităţile afectate de precipitaţiile abundente vor fi evaluate pagubele, pentru a se stabili cu exactitate intervenţiile necesare de la nivelul Guvernului.

"În ultimele zile au fost înregistrate ploi abundente, care au generat inundaţii şi pagube pentru anumite comunităţi. Am convocat în această dimineaţă un comandament, pe de o parte pentru a analiza situaţia existentă, iar pe de altă parte să putem să anticipăm posibilele efecte, în urma riscurilor de inundaţii pe care hidrologii le-au semnalat în avertizările din cursul zilei de ieri. În localităţile afectate se vor organiza activităţi de evaluare a pagubelor, vom centraliza aceste pagube pentru a cunoaşte cu exactitate de ce intervenţii au nevoie de la nivelul Guvernului. Suntem pregătiţi ca, în cel mai scurt timp, să oferim sprijin comunităţilor afectate", a spus Dăncilă, joi, în debutul şedinţei de Guvern.

UPDATE ora 12.50 Comandamentul a avut ca scop analiza situației la zi în urma precipitațiilor din ultimele zile. Ministerul de Interne a transmis, după ședință că, în urma centralizării datelor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în această dimineață se înregistrau efecte în 60 de localități din 14 județe. Totuși, până la această oră nu au existat persoane sau localități izolate și nici urgențe medicale la care să nu se fi putut ajunge.

”Încă de la anunțarea avertizărilor hidro-meteorologice, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, la nivel național, aproximativ 16.000 de angajați MAI – 8.000 de polițiști, 3.200 de pompieri, 4.600 de jandarmi, cu peste 6.600 mijloace tehnice. În cursul zilei de ieri, au fost activate grupele operative sau Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției, după caz. Întreaga situație la nivel național a fost și este în continuare monitorizată la nivelul MAI prin Centrul Național de Conducere Integrată”, arată MAI.

Potrivit MAI, intervențiile din ultimele 24 de ore ale angajaților MAI au vizat, în principal: scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodărești, 382 de curți, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) și îndepărtarea aluviunilor de pe căile de acces (7 drumuri naționale, 2 drumuri județene, 5 poduri și podețe).

”Structurile de intervenție ale MAI rămân la datorie până la normalizarea situației în toate județele, iar la final, prin comisiile speciale ce se vor constitui la nivelul fiecărui județ prin grija prefecților, vom avea o evaluare a pagubelor produse de aceste precipitații și vom decide asupra modalităților prin care vom sprijini comunitățile afectate”, mai transmit autoritățile.

Prim-ministrul Guvernului României a solicitat ca după încetarea ploilor și revenirea la normalitate să se realizeze primele evaluări privind pagubele pentru ca Guvernul să dispună măsuri concrete de ajutorare a populației și a comunităților afectate.

Autoritățile recomandă cetățenilor din zonele vizate de avertizările hidrologice să nu se aventureze în zonele afectate de inundații și să înțeleagă că măsurile dispuse de autorități sunt pentru protejarea vieții și a bunurilor lor

Ploile care s-au abătut asupra României vor continua și în următoarele 24 de ore. Potrivit ultimelor informații primite de la meteorologi, începând de miercuri spre joi, de la ora 3.00 și până joi noapte, la ora 23.00, aproape jumătate de țară va fi sub cod galben.

Începând de miercuri de la ora 13.00 până joi la ora 16.00, râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea sunt vizate de o avertizare cod portocaliu de inundaţii.

Între județele care se vor afla sub cod galben se numără și cele aflate în ultimele ore sub incidența codului portocaliu, respectiv Buzău, Vrancea sau Covasna.

Potrivit ANM, în a doua parte a nopții de miercuri spre joi și pe parcursil zilei de joi, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, în sud estul Transilvaniei, sud vestul Moldovei precum și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20-30 litri pe metrul pătrat și izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.

Cel mai probabil, fenomenele se pot produce cu intensitate mare, joi, în intervalul 9 și 16, pe unele râuri din judeţele Prahova, Vrancea, Buzău, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

Totodată, până joi la ora 16.00 este cod galben de inundaţii pe râuri din Harghita, Mureş, Sibiu, Covasna, Braşov, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, lfov, Prahova,Buzău, Brăila, Vrancea, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
MONDEN
Octav Guran prezintă emisiunea „Adevăr sau legendă” | Foto: Kanal D
07:30
Kanal D deschide porțile către un univers plin de mistere: „Adevăr sau legendă”. Ce se întâmplă pe 24 septembrie 2026
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
Analiză
08:00
Semnal de alarmă: tehnologia îi ține pe copii în fața ecranelor, iar sportul dispare din viața lor
07:56
Un zăcământ uriaș, cu peste 110 milioane de tone de minereu cu pământuri rare și uraniu, care ar putea valora peste 100 de miliarde de dolari, a fost găsit la Jabal Sayid. Este considerat al patrulea cel mai valoros din lume
07:53
Cât costă motorina în ultima zi cu acciză redusă, marți, 15 septembrie 2026. Prețuri în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni