„EMA anchetează cu privire la toate cazurile semnalate şi va decide dacă o acţiune de reglementare este necesară”, a declarat agenţia.

Concret, este vorba despre patru cazuri de cheaguri de sânge asociate cu trombocitopenie, adică niveluri scăzute de trombocite în sânge (trombocitele ajută sângele să se coaguleze), după imunizarea cu vaccinul de la Johnson & Johnson. Unul dintre cazuri a fost fatal.

Recomandarea va fi publicată săptămâna viitoare.

„În timp ce examinarea sa este în desfăşurare, EMA rămâne de opinia că avantajele vaccinului în prevenirea COVID-19 prevalează asupra riscurilor de efecte secundare”, a precizat agenţia europeană.

Vaccinul monodoză produs de Johnson & Johnson este autorizat (sub numele de Janssen) în Uniunea Europeană, dar până acum nu a fost administrat în niciun stat, pentru că abia au început livrările.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

Mandat scurt, conflicte multe. Incidentele care au marcat cele aproape patru luni petrecute de Vlad Voiculescu la Sănătate

Danemarca devine prima țară UE care renunță definitiv la vaccinarea cu AstraZeneca

Procesul Colectiv. Piedone, pus în fața unei înregistrări în care spunea altceva decât le-a zis procurorilor. Avocat: „E scoasă din context”

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Observatornews.ro
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Știrileprotv.ro
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)