„Își roteau ochii furioși și speriați în toate părțile”

Într-un fragment din mesajul postat pe pagina sa de Facebook, scriitorul afirmă că „n-a mai trăit așa ceva de la momentul tălăzuirii mulțimii în Piața Palatului, în vreme ce N. și E. Ceaușescu își roteau ochii furioși și speriați în toate părțile”, referindu-se la conferința de presă de la Curtea de Apel București(CAB), de joi.

Sub titlul: „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!”, gazetarul notează: „Aidoma CPEx, în spatele președintei CAB Arsenie au fost aliniați 3 bărbați și 6 femei care au tăcut mâlc. Intervenția judecătoarei Raluca Moroșanu, hotărâtă, curajoasă, întristată, precisă mi-a adus lacrimi în ochi. A spus doar atât: cu toată viața și cariera mea de 26 de ani în magistratură, confirm că tot ce a spus judecătorul Laurențiu Beșu este adevărat, suntem terorizați de conducere. Din sală s-au auzit destule aplauze, dar cred că au fost ale jurnaliștilor”.

O încercare disperată

Scriitorul spune în continuare: „Apoi, la tirul de întrebări care a urmat, singurul răspuns al lui Arsenie a fost: „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!”. O încercare disperată, cum nu credeam să văd într-o sală a Justiției române, a fost redarea, pe un laptop, a unui dialog dintr-un proces, care era menită s-o scoată isterică pe judecătoarea Daniela Panioglu; a fost oprită la jumătate, din gâtul mâinii, de Arsenie, pentru că arăta limpede că Panioglu avea dreptate”.

Totodată, precizează Popescu, „Arsenie a pus capăt în forță conferinței de presă, condusă în stil Florin Iordache Altăntrebare, refuzând să răspundă întrebărilor tuturor jurnaliștilor înscriși pe listă. Nu îndrăznesc să sper că pentru caracatiță va urma ce s-a întâmplat cu regimul ceaușist…”

O judecătoare a recunoscut că tot ceea ce a spus Laurențiu Beșu în documentarul Recorder este adevărat

Conferința de presă extraordinară de la Curtea de Apel București a început cu un moment șocant, după ce un judecător a susținut public acuzațiile aduse de colegul său în cadrul documentarului Recorder – Justiția capturată, chiar în fața conducerii CAB.

Raluca Moroșanu a declarat că sprijină afirmațiile judecătorului Laurențiu Beșu, care apare în materialul publicat de Recorder. Moroșanu a descris atmosfera din instanță ca fiind „toxică și încordată”. Ea a afirmat: „Suntem terorizați pur și simplu cu acțiuni disciplinare”.

Judecătorul a subliniat că situația de la Curtea de Apel București este dificilă, cu un volum mare de muncă și lipsă de sprijin din partea conducerii. În cadrul declarațiilor sale, Raluca Moroșanu a adus acuzații grave la adresa conducerii instanței.

„Am venit aici să îl susțin pe colegul Laurențiu Beșu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel București, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a precizat ea.

Documentarul Recorder „Justiție capturată” a dezvăluit presiunile, blocajele și corupția din sistemul judiciar și a stârnit un val de reacții atât din partea celor acuzați, cât și din partea societății civile, a președintelui Nicușor Dan și a mai multor politicieni.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.