UPDATE. Dan Barna a fost ales președintele USR; Congresul Extraordinar, contestat de susținătorii lui Nicușor Dan

Comentează

Congres USR: Vlad Alexandrescu şi Dan Barna s-au luptat, sâmbătă, pentru șefia partidului, după demisia lui Nicușor Dan. Congresul aa avut loc la Poiana Braşov, iar în urma votului, Dan Barna a fost ales noul lider al formațiunii. Inițial în cursa pentru funcția de președinte al USR a fost și Cristian Seidler, dar acesta s-a retras, săptămâna aceasta, după ce a acuzat nereguli în desfășurarea Congresului. Susținătorii lui și ai lui Nicușor Dan au criticat, însă, Congresul, și spun că votul nu este legitim.

UPDATE 16.10 Deputatul Dan Barna a fost ales sâmbătă, la congresul de la Poiana Braşov, preşedinte al Uniunii Salvaţi România, cu 127 voturi din totalul de 191 valabil exprimate. Contracandidatul său, Vlad Alexandrescu, a obţinut doar 50 voturi, iar 14 voturi au fost anulate.

Peste 70 de delegați de la Congres, numiți ”aripa nicuşoristă”, nu a participat la congresul de la Poiana Braşov, acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru alegerile noului preşedinte al partidului. Ei au ameninţat că vor contesta în instanţă organizarea şi rezultatele congresului.

”USR este un partid care va continua să aibă o poziție activă – dușmanul real pentru noi este PSD care duce România într-o zonă a confiscării resurselor publice pentru o clică de oameni care vor pur și simplu să fure resursele țării și să se pună la adăpost de lege. Aceasta este marea provocare pe care România o are și aceasta este datoria pe care Uniunea Salvați România o are față de cetățeni, de a fi partidul de opoziție, de a fi acel partid care luptă în mod real pentru interesele cetățenilor.  Sunt convins că în perioada următoare toate filialele și resursele partidului vor intra în această logică, o logică de creștere, o logică de a fi atenți la cetățeni și la problemele cetățenilor, o logică de apărare a statului de drept care este mai atacat ca niciodată”, a declarat Dan Barna, noul președinte al USR.

Vlad Alexandrescu şi Dan Barna candidează pentru funcţia de preşedinte, după ce partidul a rămas fără lider, în vară. Nicușor Dan a decis, pe 1 iunie, să plece din funcția de președinte al USR și din partid. Decizia a fost luată după ce liderii partidului au decis să se poziționeze împotriva inițiativei privind redefinirea familiei tradiționale ca uniune între bărbat și femeie. Încă de atunci, Nicușor Dan a anunțat că, dacă se reconsideră în interiorul partidului acea decizie privind poziționarea în cazul familiei tradiționale, va reveni în partid.

Preşedintele interimar, Levente Elek, va ţine un discurs în deschiderea reuniunii, urmând să fie stabilite detalii organizatorice privind procedura de vot şi comisia electorală. În continuare, fiecare candidat îşi va prezenta programul politic, după care se va trece la vot.
Congresul se va încheia cu un concert de muzică clasică.

Potrivit USR, programul lui Vlad Alexandrescu are patru priorităţi: USR - un partid modern, puternic şi activ, deschis către agenda cetăţeanului; o doctrină politică bazată pe principii şi valori comune; conducerea partidului pe un drum comun şi decizii bazate pe reguli, principii şi valori; consolidare prin extinderea filialelor şi o manieră de lucru bazată pe echipe eficiente.

Obiectivele generale pentru 2020 din programul lui Dan Barna sunt: transformarea USR într-un partid capabil să guverneze, cu program de guvernare coerent şi realist şi resurse umane credibile şi competente pentru a guverna şi a conduce instituţii, preciza comunicatul.

Cristian Seidler a renunțat să  mai candideze, la începutul acestei săptămâni. El a acuzat unele probleme tehnice legate de felul în care s-au făcut pregătirile, respectiv sistemul de vot în pregătirea Congresului, el spunând că nu este de acord cu modul în care s-au ales delegațiile.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FUSRNational%2Fvideos%2F1514965355261310%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Citește și: VIDEO | Ce ştiu liceenii de azi despre „Liceenii” din 1986. Dacă s-ar filma azi, melodia ”Ani de liceu” ar fi manea și primul sărut, un like pe Facebook!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Parteneri
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
14:10
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o afacere care transformă comentariile de pe internet în vânzări
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește