Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile pentru reluarea cursurilor în context pandemic, cât și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, iar Consiliul Național al Elevilor arată, într-un comunicat, că ministerul a dat dovadă de iresponsabilitate.

”Încă o dată, Guvernul României dă dovadă de o iresponsabilitate crasă în ceea ce privește începerea anului școlar. Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică vineri seară e unul incoerent, care adâncește nesiguranța și confuzia deja existente în rândul elevilor.

E dezamăgitor să vedem că autoritățile exclud complet elevii din procesul decizional privind redeschiderea școlilor și că nici măcar acum, pe ultima sută de metri, nu își asumă un plan de acțiune bine definit”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

”Mai avem fix 30 de zile până la începerea anului școlar, iar, în ritmul acesta, scenariile de aplicare cu siguranță nu vor fi gata. Elevii au nevoie de măsuri ferme și coerente, motiv pentru care solicităm guvernanților consultarea de urgență a societății civile și a autorităților locale, pentru a elabora un set de norme cu adevărat aplicabile, nu promisiuni și declarații de presă fără conținut”, a adăugat Rareș Voicu.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Elevii sunt nemulțumiți că propunerea suspendării cursurilor, în funcție de contextul epidemiologic, se face de către Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ preuniversitar în parte, cu consultarea asociației de părinți din școală.

”Este inadmisibil ca o astfel de măsură, care afectează în mod nemijlocit elevii, să fie luată fără consultarea directă a acestora și fără implicarea lor în procesul decizional. Mai mult decât atât, nu putem trece cu vederea formularea folosită în cadrul textului Ordonanței („în funcție de contextul epidemiologic”), este una mult prea generală, fiind foarte ușor interpretabilă”, a mai precizat președintele Consiliului Național al Elevilor.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI