Imagini revoltătoare! Copii puși să facă mătănii la un festival din Sălaj. Supraveghetoare: „Cine nu rezistă două ore, să își pună pampers”. Ce spune BOR

Comentează
Copii puși să facă mătănii la un festival din Sălaj

Mai mulți copii au fost puși să facă zeci de mătănii și să sărute asfaltul la un festival din Sălaj de către reprezentanții unei asociații creștine. O femeie le-a spus să-și ia scutece în cazul în care nu rezistă două ore fără să meargă la toaletă. Iar cei care nu se adaptează trebuie să meargă la citit ca să iasă „speakeri motivaționali”.

UPDATE 13:45: Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au precizat că asociația acuzată că i-a obligat pe copii să facă mătănii „nu este un aşezământ bisericesc şi nu este coordonată de Biserică”.

„Persoanele care şi-au permis să comită o asemenea faptă revoltătoare nu sunt angajatele Bisericii şi nu o reprezintă. Este evident că obligarea unor copii sau a oricui altcuiva la practicarea unor gesturi cu semnificaţie religioasă este absurdă, Biserica însăşi denunţând o asemenea atitudine care nu are nicio legătură cu spiritul creştin”, au menționat reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, conform digi24.

În imaginile care au stârnit controverse pe rețelele de socializare, mai mulți copii sunt obligați să facă 20 de mătănii în aer liber și să se închine în timp ce sărută astfaltul. S-a întâmplat în cadrul unei acțiuni organizate de o asociație creștină care își are sediul lângă mânăstirea Bobota din Sălaj.

Micuții au fost pedepsiți deoarece nu ar fi stat cuminți în timpul slujbei de Liturghie și ar fi făcut gălăgie, scrie zalău24.ro. O femeie care îi supraveghea le-a spus să se comporte corespunzător la slujbă și i-a avertizat pe cei care nu pot rezista două ore să-și pună scutece.

„Cei care credeţi că nu vă puteţi abţine două ore de la toaletă, de la una de la alta, sau rămâneţi acasă sau vă puneţi pampers sau găsiţi alte soluţii. De aici înainte vă cer conduită, comportament corespunzător. Aveţi grijă că duminică este ziua festivă a Festivalului Inimioarelor Fericite, iar primul moment este participarea la Sfânta Liturghie de la Bobota”, a spus femeia.

La un moment dat, unul dintre copii a spus că a făcut 20 de mătănii și că a terminat. Un altul s-a plimbat prin fața grupului, motiv pentru care a fost certat de femeie și obligat să mai facă încă 10 mătănii.

„La Sfânta Liturghie de la Bobota va fi mult mai lejer decât astăzi, pentru că nu este în biserică, se slujeşte în altarul de vară, e mai mare relaxare, băncile de la liziera pădurii, pentru copii e mai mult decât perfect. Acolo se stă în bancă, se stă în picioare în momentele când se stă în picioare şi nu se merge la toaletă în pădure, nu se umblă după apă. Înainte veţi primi de toate, veţi fi pregătiţi. De acum vă spun, să nu avem surprize, că duminică nu va bate nimeni mătănii. Vom avea o cameră pregătită la baza asociaţiei şi cine nu ştie să se încadreze în grup va putea să citească o carte liniştit, avem tot felul de cărţi, ieşiţi de acolo speakeri motivaţionali”, a continuat femeia.

Reprezentanții asociației au refuzat să comenteze imaginile, precizând că „au fost scoase din context”, conform Mediafax.

Potrivit sursei citate, asociaţia a fost înfiinţată în scop umanitar şi se ocupă de organizarea şi desfăşurarea de activităţi filantropice.

„Festivalul Inimioarelor” are loc duminică lângă Mănăstirea Bobota, judeţul Sălaj, în program fiind prevăzută participare la Sfânta Liturghie dedicată copiilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
23:24
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
23:11
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
22:15
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
22:04
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
21:50
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă