Românii aflați în mai multe țări europene au votat masiv la referendumul pentru definirea familiei. La o secție de votare din Londra s-au format cozi uriașe atât sâmbătă cât și duminică, iar până la ora 16, numărul celor care și-au exprimat votul a fost de 4.467.
Ambasadorul României în Marea Britanie spune că procesul de vot la secţiile de votare din Marea Britanie în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei se desfăşoară în condiţii bune, în pofida aglomerării care continuă să se înregistreze la una dintre secţiile electorale din Londra, Harrow, unde şi sâmbătă s-a înregistrat o afluenţă.
“Este foarte multă lume în Harrow, situaţia nu diferă foarte mult de ziua precedent”, a declarat duminică ambasadorul român în Regatul Unit, Dan Mihalache, pentru Agerpres. “Noi am luat toate măsurile organizatorice şi logistice necesare pentru ca votarea să se desfăşoare în condiţii bune”, a dat asigurări ambasadorul.
Diplomatul român spune că supraaglomerarea s-a datorat faptului că românii au venit în număr masiv la aceeași oră.
Pe tot teritoriul Marii Britanii sunt 19 secţii de votare, dintre care şase în Londra: două la Institutul Cultural Român, două la consulat, una în Lutton, care e un cartier cu populaţie românească mare, şi una în Harrow – cea foarte aglomerată.
Mihalache crede că motivele aglomerării de la secţia de votare Harrow s-ar putea explica prin faptul că bisericile din zona respectivă sunt mai organizate în a-şi mobiliza enoriaşii pentru a participa la acest referendum.
În Regatul Unit şi-au înregistrat oficial prezenţa la autorităţile britanice peste 290.000 de români, iar până duminică la ora 16, au votat 12.581 de persoane.
Cel mai mare număr de voturi în diaspora a fost înregistrat în Italia – 19650. Pe locul al doilea se află Spania cu 13905 voturi și apoi Marea Britanie. În Germania au votat 7890 de români, iar în Austria – 6830.
Într-o singură secție de votare deschisă în diaspora nu a votat nimeni până la ora aceasta, este vorba de cea din Senegal.
În țările în care secțiile de votare s-au închis deja, cele din Asia, numărul românilor care au votat a fost destul de scăzut.
În Noua Zeelandă doar 15 persoane s-au prezentat la urne, în Australia au votat 382 de români, în Japonia au fost 41 de votanți, în Coreea de Nord au votat 7 persoane, iar în Coreea de Sud 17.
În Indonezia au votat 11 români, în Malaezia, 9, iar în Filipine 6. În Thailanda au votat 7 români, iar în Vietnam 12.
În China și-au exprimat votul 53 de persoane, în timp ce în India au fost înregistrate 13 voturi.
Citește și: VIDEOREPORTAJ în localitatea Curcubeu, despre referendum şi homosexuali. «Spitale, nu! Şosele, nu! Bani nu ne dă?» VIDEOREPORTAJ/ Referendumul la sat, ziua II-a, episodul 2."Nu mă pricep să spun cum arată, dar dacă ar fi toată lumea homosexuali, nu am mai avea în țara asta copii" și "Bani aruncați"GALERIE FOTO| Presa străină scrie pe larg despre referendumul pentru familie organizat în România: E vorba de clarificarea limbajului din ConstituțieCum explică Viorica Dăncilă faptul că a votat în favoarea căsătoriilor gay, în 2015: "Am votat pentru deoarece aşa este democraţia"VIDEOREPORTAJ/ «Sigur Dragnea nu e heterosexual, se vede pe fizicul lui». În patima votului, în satele de lângă BucureștiCum arată buletinul de vot la referendumul pentru definirea familiei. Dacă scrii ceva pe buletin, dar pui ștampila corect, votul e valabilCapcana din Ordonanţa de organizare a referendumului, liber la fraude; Cum poate un alegător să fie prezent la vot, dar să nu voteze