În aceste comentarii, Gușă afirmă că acest format „a fost inițiat azi de 4 marionete”, fără a mai argumenta în cazul lui Klaus Iohannis și Maia Sandu, și susține că Polonia ca „singura țară solidă dintre cele patru” va conduce acest format.

În argumentația sa, Cozmin Gușă mai afirmă că România, Ucraina și Moldova „n-au avut nicio părere prin vocile celor 3 președinți” și e aproape normal așa pentru că „țara noastră este într-un derapaj controlat către irelevanță diplomatică și dependență economică ce va reclama asistență”, iar Ucraina și Moldova „abia dacă mai respiră cu o nară”.

În final, Gușă ridică întrebarea cine e „păpușarul-șef” din spatele acestui format, fără a oferi un răspuns, în timp ce Sputnik îi continuă argumentația și întreabă dacă Grupul extins de la Vișegrad nu vrea „să joace o carte tot mai mare”.

Formatul Chișinău a fost prezentat vineri cu împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. Președinții României, Ucrainei și Poloniei au fost invitații Maiei Sandu la ceremoniile de la Chișinău.

Cei patru șefi de state au discutat despre securitatea regională iar la conferința de presă comună președintele Poloniei, Andrezj Duda, a vorbit tranșant despre necesitatea deschiderii de către UE a ușilor de aderare pentru țări precum Republica Moldova și Ucraina. 

INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”
Recomandări

În context, unii experți de pe cele două maluri ale Prutului au vorbit, potrivit DW, că se conturează un format „2+2” de conlucrare și sprijin – între două state membre UE (România și Polonia) și alte două state care au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană (Moldova și Ucraina).

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Playtech.ro
ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Observatornews.ro
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Știrileprotv.ro
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
FANATIK.RO
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă?  'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Unica.ro
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă? 'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix