Loredana, tânăra de 18 ani care a recunoscut că și-a ucis prietena și i-a ascuns cadavrul într-un parc din Mangalia, va fi supusă joi, 17 august, unei expertize psihiatrice pentru a vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul faptei, informează Realitatea.net.
Cuprins:
Fata urmează să fie adusă în fața unei comisii la Institutul de Medicină Legală din Capitală, unde va fi, la cererea anchetatorilor, expertizată psihiatric.
Potrivit procurorilor, citați de Digi24, tânăra nu ar fi dat dovadă de remușcări până acum.
Aceeași sursă noteză că Loredana are mai multe leziuni pe corp, iar anchetatorii vor să știe dacă și le-a provocat singură sau dacă le are în urma conflictului cu victima.
Cadavrul Alinei a fost descoperit duminică, 6 august, sub o bancă, într-un parc din Mangalia.
Alina venise la mare cu prietena ei, Loredana. Cele două erau angajate la un hotel din Saturn și împărțeau aceeași cameră de hotel.
Anchetatorii au stabilit că Alina a fost ucisă în camera de hotel. Trupul neînsuflețit a fost băgat într-un geamantan, apoi suspecta a chemat un taxi în fața hotelului. Cu ajutorul taximetristului, a urcat trolerul în portbagaj, apoi i-a cerut șoferului să o ducă în parc.
Cadavrul fetei a fost găsit duminică dimineață, în jurul orei 5.30, de către un bărbat care se ducea la pescuit.
Loredana a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pe 7 august, după ce și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor.
Ion3laClaudia 17.08.2023, 14:32
Da când a omorât-o nu sa gândit ce o așteaptă acum are remușcări hai fiți serioși
Vrajitoarea 17.08.2023, 15:18
O să aibă !!!!
Vrajitoarea 17.08.2023, 15:19
...tocmai că nu are !
MirunaI 17.08.2023, 16:42
ce asteptari sa mai ai daca a fost in stare de asemenea crima..
Frumosul1 17.08.2023, 16:47
O așteaptă 30 de ani de pușcărie capu face capu trage