Criza politică continuă. PSD nu se grăbeşte să vină cu un nou Guvern, în Parlament, şi aşteaptă decizia CCR pe conflictul premier-preşedinte

Comentează
Arhiva foto

Criza politică se prelungeşte, după ce tentativa premierului Viorica Dăncilă de a face o nouă remaniere guvernamentală, cu nemulţumiţii din ALDE, a eşuat, prin refuzul preşedintelui.

Astfel, în acest moment, Executivul are mai multe portofolii blocate: Educaţia, Internele, Mediul, relaţia cu Parlamentul şi Energia.

Liderii PSD, care se aşteptau ca preşedintele Klaus Iohannis să respingă şi a doua remaniere, nu se grăbesc cu restructurarea. Pentru că nu au certitudinea că vor primi votul, în Parlament, cei de la PSD tergiversează întregul proces, acoperiţi de lacunele din legislaţie.

PSD trage de timp, pentru a negocia cu fiecare parlamentar în parte

PSD negociază cu fiecare parlamentar de la ALDE şi Pro România, şi speră ca, după ruperea grupului ALDE de la Senat, să reuşească să dizolve şi grupul de la Camera Deputaţilor.

Deja, potrivit unor surse din partid, sunt peste 10 parlamentari ALDE care şi-ar fi declarat intenţia de a se rupe de partid şi de Călin Popescu Tăriceanu, primii care au dat semnalul fiind cei care au acceptat propunerile de miniştri: Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu.

Şi parlamentarii lui Victor Ponta sunt căutaţi, zilele acestea, de cei de la Putere, care le promit funcţii şi viitoare poziţii, pe liste, pentru votul pentru Guvernul Dăncilă.

CCR dezbate pe 18 septembrie conflictul Dăncilă-Iohannis, pe interimari

PSD aşteaptă ca judecătorii CCR să se pronunţe pe conflictul instituţional reclamat de premierul Viorica Dăncilă, cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului a refuzat să numească interimari, la ministerele ALDE unde titularii au demisionat.

Judecătorii au cerut deja părţilor să îşi trimită punctul de vedere, iar şedinţa publică în care se va analiza acest conflict va avea loc miercuri, pe 18 septembrie.

Nici Opoziţia nu se grăbeşte cu moţiunea de cenzură, pentru că nu are garanţa că parlamentarii ALDE şi Pro România vor vota împotriva Executivului. Ludovic Orban a anunţat deja că se va depune doar în momentul în care vor fi strânse cele 233 de semnături care atestă că Guvernul poate pica, la vot.

PSD se pregăteşte şi pentru acest moment şi interpretează Constituţia, în ideea că pentru remanierea Guvernului, prin Parlament, nu este nevoie de majoritate absolută ci de majoritate simplă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
14:29
Cine transmite meciul Alexander Zverev - Ben Shelton din finala masculină de la US Open. La ce oră începe competiția
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă