„Nu i-a trimis Federația de Canotaj o invitație? Așa, și? Ce se petrecea pe aeroport era un party privat, exclusivist, unde nu se intră altfel? Dacă îi urmărești «cu emoție, mândrie și interes» pe canotori, și ai vrea să-i vezi, ce te oprește să te informezi ca orice suporter (sau nu ca orice suporter, că ai consilieri) când se întorc, și să vii fără să te cheme nimeni?”, a scris CTP în editorialul publicat pe site-ul Gazetei Sporturilor.

Jurnalistul consideră că este vorba despre aroganță la ministrul UDMR al sportului. „Ministrul Novak îmi amintește, astfel, de gestul președintelui Iohannis de a-și arunca pardesiul pe capota mașinii oficiale pentru că nu i-l lua niciun servitor din mână”, a adăugat CTP.

„I-aș mai pune o singură întrebare dlui Novak: a primit vreo invitație din partea vreunei federații a sportului românesc sau din partea sportivilor români să fie ministrul sportului?”, a încheiat CTP.

Delegația României a revenit luni, 15 august, de la Europenele de canotaj de la München, unde a cucerit opt medalii, dar niciun oficial al Ministerului Sportului nu a fost prezent pe Aeroportul Otopeni pentru a-i întâmpina pe sportivi. În acest context, Eduard Novak a explicat că absența a fost cauzată de faptul că ministerul nu a fost informat oficial despre sosirea delegației.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.