Fragmentele osoase găsite pe un câmp la doar 30 de kilometri de Caracal aparţin unor bărbaţi, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Cei doi au murit acum 70-80 de ani, informează Mediafax.
Marți, Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București a înaintat parchetului de pe lângă Tribunalul Olt concluziile preliminare ale expertizei antropolgice asupra fragmentelor osoase. S-a stabilit că acestea sunt de origine umană și provin de la scheletele a doi bărbați, dintre care unul cu vârsta de 25-30 de ani, iar celălalt cu vârsta de 40-50 de ani, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt într-un comunicat, potrivit Mediafax.
"S-a stabilit, totodată, că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice sau de altă natură, iar decesul celor două persoane a survenit cu peste 70-80 ani anterior descoperirii acestora”, adaugă sursa citată.
Fragmentele osoase şi două cranii au fost găsite recent pe un câmp de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, judeţul Olt. A fost deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane.
Craniile şi fragmentele osoase au fosut găsite de câţiva localnici aflaţi la arat.