România a ajuns în topul european al ratei divorțurilor. Psiholog: „Iubirea nu e suficientă ca o relație să funcționeze pe termen lung”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Iubirea durează, la români, în medie, 9 ani și se sfârșește prin divorț. Care sunt soluțiile pentru o relație sănătoasă, explică psihologul de cuplu Domnica Petrovai, într-un interviu pentru Libertatea.
Cuprins:
- În România, relațiile de cuplu au cea mai scurtă durată din Europa
- Preoții care au făcut educație de cuplu pentru a-și ajuta comunitățile
- După îndrăgostire, cuplurile intră în criză: ce e de făcut?
- Prietenia e cheia satisfacției în cuplu
- Compatibilitatea se educă
- Ce învață adolescenții la cursurile despre relații
- Mirajul rețelelor sociale în construirea unei relații de cuplu
Din 1990 până în 2020, rata divorțurilor la români a crescut cu 75%, arată un studiu realizat de Școala pentru Cuplu, în perioada octombrie-decembrie 2020, pe un eșantion de 1.000 de participanți.
<strong>În 2020, s-a înregistrat un divorț la fiecare 3,5 căsătorii, conform INS. Astfel, România a ajuns, de la 16% rata divorțurilor în 1990, la 28,5% la finalul anului 2020.</strong>
Același studiu arată că o relație de iubire durează, la români, în medie 9 ani și se sfârșește cel mai adesea prin divorț. În ciuda dificultăților pe care simt că le traversează, 86% din români evită să meargă la terapie de cuplu și, atunci când o fac, se întâmplă în general după doi-trei ani de conflicte.
Într-un interviu pentru Libertatea, Domnica Petrovai explică motivele pentru care cuplurile nu reușesc să depășească episoadele de criză și cum se raportează la consilierea de cuplu.
- Psiholog clinician, psihoterapeut și fondatoarea Școlii pentru Cuplu, Domnica Petrovai derulează mai multe programe destinate adulților și adolescenților, în încercarea de a democratiza educația emoțională și de cuplu, precum și de a scoate terapia din sfera tabuurilor românești.
În România, relațiile de cuplu au cea mai scurtă durată din Europa
Libertatea: Conform statisticilor, divorțurile apar după nouă ani, în medie. De ce se ajunge la ruptură după o perioadă relativ lungă, care, intuitiv, ar duce la consolidarea relației?
Domnica Petrovai: Vestea proastă e că noi avem cea mai scăzută durată a unei relații de cuplu, la nivel european. Asta se întâmplă pentru că oamenii nu cer ajutorul. În România, terapia de cuplu este ultima soluție pentru cei doi. Sunt foarte mulți care cred că dacă sunt nevoiți să ceară sprijin, atunci nu se iubesc suficient.
- Mai este terapia un tabu în România?
- În ultimii ani, a mai crescut deschiderea. Încă nu suntem confortabili să ne asumăm faptul că toți trecem printr-o perioadă de criză. Iar o relație poate avea trei-cinci crize mari. Nu e nimic rușinos și nu spune nimic despre noi, ca oameni, faptul că suntem singuri sau faptul că avem un moment dificil cu partenerul.
Dar, în ultima perioadă, terapia de cuplu este văzută ca un ajutor valoros, care funcționează. Și e superioară terapiei individuale, care poate accelera, din păcate, divorțul. Cuplul nu se poate salva doar când nu există deschidere din partea niciuna dintre cei doi parteneri. Dacă există deschidere din partea unuia singur, există șanse. Rezultatele nu apar imediat, dar astfel divorțul poate fi prevenit.
Divorțul nu e o soluție în a mă dezvolta personal și nu rezolvă problema. Dimpotrivă, de cele mai multe ori o amplifică.
- Care sunt semnalele că trebuie să mergem la terapeut?
- Când repetăm aceleași conflicte, care duc la aceleași rezultate. Începem să ne reproșăm unul celuilalt diverse, începem să ne învinovățim. Studiile spun că oamenii stau cam trei-patru ani într-o situație conflictuală și apoi cer ajutor - sau renunță la relație. Dar ar fi bine să ne dăm seama, după primele luni, că poate ar ajuta să avem și o altă perspectivă, fie că vorbim de un curs, de terapie de cuplu sau doar de terapie individuală. Dar terapia individuală să fie cu un terapeut specializat în cuplu, care să te ajute să protejezi relația.
Preoții care au făcut educație de cuplu pentru a-și ajuta comunitățile
- Care este profilul social al celor care apelează la Școala pentru Cuplu?
- Majoritatea sunt deja deschiși către dezvoltare personală, mulți au mai făcut terapie sau au citit despre asta. Sunt și bărbați, și femei - e aproape o paritate. E o diferență față de acum zece ani, când erau mai multe femei care căutau sprijin pentru relația lor de cuplu.
- Majoritatea vin însă din mediul urban. Cei din mediul rural cum pot fi ajutați?
- Acum trei ani, Școala pentru Cuplu a demarat un proiect de cursuri pentru preoți. În mediul rural, oamenii au încredere în preoți și în profesori. Există, deci, o mai mare disponibilitate de a comunica cu preotul și ne-am gândit că, sprijinindu-i pe ei, îi ajutăm pe oameni să aibă grijă de relațiile lor.
Din fericire, o parte dintre preoți au fost foarte deschiși. Pentru unii a fost și încă e dificilă integrarea educației pentru cuplu cu doctrina. Anul trecut am avut un curs dedicat preoților și preoteselor. Au participat în cuplu, fiind conștienți că primul pas este să învețe ei cum să aibă o relație sănătoasă înainte de a le vorbi celorlalți.
După îndrăgostire, cuplurile intră în criză: ce e de făcut?
- Care sunt etapele unei relații de cuplu? Ce urmează după perioada de îndrăgostire?
- Perioada de îndrăgostire e mai scurtă, până la maximum doi-trei ani. E perioada în care depunem puțin efort, în care avem sentimentul că suntem făcuți unul pentru celălalt. Interesant este că, adesea, lucrurile care ne atrag la început vor deveni și o sursă de nemulțumiri mai târziu. Când se încheie perioada de îndrăgostire, apar conflictele, nemulțumirile, frustrările. Dar aceasta e cea mai valoroasă etapă pentru formarea unui cuplu: tensiunile, de fapt, ne ajută să ne înțelegem pe noi și nevoile noastre neîmplinite. Ne ajută și să-l înțelegem pe partener și punctele lui vulnerabile.
Conflictele sunt o bună oportunitate de a ne redefini intimitatea, de a ne regândi viziunea asupra cuplului.
- Cum ne dăm seama că am intrat în perioada de criză?
- Sunt ușor dezamăgit, am îndoieli, se ivește și riscul să apară infidelități, încep să mă gândesc că poate altcineva este partenerul potrivit pentru mine. Incompatibilitățile devin dificile și nu le mai văd ca pe o oportunitate.
- Spuneați că ce te atrage la început la partener, mai târziu poate deveni o sursă de conflict. De ce se întâmplă asta?
- Asta e semnificația profundă a atracției: alegerea unui partener - și nu a altuia - vine cu promisiunea vindecării personale. Însă o putem obține doar dacă ne conștientizăm propriile noastre răni. Un exemplu: dacă inițial m-am simțit iubită și apreciată de partener, asta ascunde nevoia mea de apreciere. După un timp, s-ar putea să simt că nu sunt suficient de bună, să mă tem că o să-l dezamăgesc, să mă tem că o să mă părăsească. Nemulțumirile apar tocmai din apropierea care ne face mai vulnerabili, iar fricile devin tot mai prezente. În tot felul de conflicte mărunte se ascund de fapt fricile profunde și neînțelese, dar și rănile nevindecate.
- Cum se explică faptul că fiecare caută în partener un om care să-i vindece toate aceste răni?
- Când intrăm într-o relație, ne așteptăm ca partenerul să ne facă să ne simțim înțeleși, acceptați, să ne facă să avem încredere în noi. Dar această așteptare - care este nerealistă - are în spate nevoia ca el să ne ofere ce nu am primit de la părinți sau ține de frustrări din relațiile anterioare.
Prietenia e cheia satisfacției în cuplu
- Nietzsche spunea așa: „Nu lipsa dragostei, ci lipsa prieteniei duce la o căsnicie nefericită”. Avea dreptate?
- Dacă nu ne înspăimântă, perioada de criză ne ajută să ne înțelegem mult mai bine unul pe celălalt. În construirea unei relații de prietenie, trebuie să ne lăsăm influențați unul de celălalt, să învățăm unul de la celălalt, trebuie să ne sprijinim în propria dezvoltare. Foarte mulți caută un partener care să fie un sprijin în carieră, în dezvoltarea personală, cu care să construiască o viziune comună privind stilul de viață sau educația copiilor. Aceștia sunt parametrii unei prietenii de cuplu, care, sigur, e diferită de celelalte prietenii.
Studiile spun că nu câte probleme are un cuplu duce la satisfacție pe termen lung, ci cât de bine se înțeleg unul pe celălalt.
Important e că prietenie nu înseamnă o relație de dependență și fuziune - adică suntem doar noi doi și restul lumii. Satisfacția pe termen lung e susținută dacă cei doi parteneri au grijă și de relațiile de prietenie personale, în afara cuplului. Izolarea crește semnificativ riscul insatisfacției.
- Care e calea spre o astfel de relație sănătoasă?
- În primul rând, încrederea. Încrederea vine când depășești momentele de criză, astfel încât să poți să ai conversații dificile, care să nu ducă la ruptură, să poți să-ți asumi partea de contribuție în relație, să-ți ceri iertare, să faci schimbări. Atunci când te schimbi pentru partener, înseamnă că-ți pasă de el, te lași influențat de el - asta înseamnă încrederea.
Compatibilitatea se educă
- Ce este compatibilitatea, pe care atât de mulți o caută în partener?
- Este un mit că ar trebui să alegem un partener cu care suntem compatibili. Compatibilitatea e ceva ce dobândesc, nu o am de la început. Diferențele sunt o mare oportunitate de a evolua. Dacă partenerul e mai ordonat sau mai social, învăț de la el: devin și eu mai ordonată sau mai sociabilă. Așa ne construim o compatibilitate care să sprijine cuplul. Întotdeauna e important să ne gândim de ce are nevoie cuplul, nu doar noi, individual. Dacă face bine relației că eu merg la schi cu partenerul, deși nu-i preocuparea mea, atunci fac asta, fără să simt că e un compromis sau să aștept ceva la schimb.
- Unde ar trebui să se uite cuplul la început de drum: în trecutul partenerului sau la perspectiva acestuia, ca să obțină răspunsuri despre prezent, despre intențiile lui?
- E important să înțelegi istoria de viață a celui cu care ai ales să construiești o relație. Pe de altă parte, mai important este cât de asumat și deschis către o relație este partenerul. Studiile spun că satisfacția în cuplu depinde și de angajamentul față de cuplu: partenerul crede în relațiile de lungă durată sau e suspicios, temător, vine fără o disponibilitate de a investi în cuplu.
Iubirea nu e suficientă ca o relație între doi adulți să funcționeze pe termen lung.
Ce învață adolescenții la cursurile despre relații
- Pentru a atinge obiectivele de care ați vorbit, e nevoie de o educație emoțională a tinerilor? Și în sarcina cui ar putea pica, pentru că filmele sau chiar părinții nu sunt o opțiune mereu.
- Din păcate, filmele nu promovează ce înseamnă o relație - de pildă, că nu trebuie să ne înspăimânte conflictele -, nu ne arată ce se întâmplă după îndrăgostire și care e parcursul a doi tineri către o relație matură. Și nu întotdeauna părinții sunt un model sau copiii nu sunt deschiși să vorbească cu ei. Sunt studii care arată că predictorul unor relații satisfăcătoare de cuplu ale adulților este reprezentat de abilitățile pe care aceștia le au în adolescență.
Dacă adolescentul știe să construiască relații sănătoase cu prietenii lui, va fi mult mai capabil să aibă relații romantice sănătoase la maturitate.
Ar fi grozav ca educația e moțională să fie parte din școală. Asta e și misiunea Școlii pentru Cuplu. Avem un program dedicat adolescenților, prin care ei să învețe ce abilități au nevoie să-și dezvolte, cum să se cunoască pe ei înșiși, ce înseamnă o relație romantică.
- În ce stadiu este proiectul?
- Momentan, programul a intrat în câteva școli din București, Cluj, Dâmbovița, Olt și Alba. Sperăm să devină accesibil mult mai multor adolescenți în următoarele luni, el se implementează în funcție de disponibilitatea școlilor sau a părinților elevilor.
Încercăm să-i sprijinim și pe părinți, și pe profesori, ca la rândul lor să știe cum să-i ajute pe copii. Ne dorim să le vorbim, de pildă, despre ce înseamnă o relație non-abuzivă. Pentru că adolescenții trec prin multe experiențe abuzive, din păcate. Asta se întâmplă pentru că nu știu să se protejeze, nu știu cum să pună granițe și intră în situații riscante.
Mirajul rețelelor sociale în construirea unei relații de cuplu
- O tendință des întâlnită astăzi e ca partenerii să neglijeze cuplul în favoarea carierei. De ce se întâmplă asta?
- Acum 25 de ani, alegeai un partener alături de care îți construiai o carieră. Acum am întâlnit mulți tineri care pornesc mai degrabă de la premisa: „Am nevoie să investesc în carieră, pentru că e ceva sigur și pot să am grijă de relație, după ce sunt împlinit în carieră”. Asta se întâmplă pentru că părinții nu au avut relații grozave sau ce văd în jur nu le dă încredere. Tinerii nu au foarte multă încredere în relații de cuplu de lungă durată satisfăcătoare. Atunci investesc acolo unde simt că au mai mult control.
- Există aici și o influență a rețelelor sociale?
- Cu siguranță. Pe rețele apar doar imagini idealizate și nerealiste. Rețelele dau iluzia că tinerii au mai multe opțiuni decât în trecut, iar asta îi face să crească perfecționismul. Am întâlnit frecvent tineri care vin cu un portret-robot: așa aș vrea să fie partenerul meu. Dar noi nu ne alegem partenerul rațional, ci este o decizie emoțională.
Doar aparent avem mai multe opțiuni. Dacă ne uităm, vedem că sunt mai multe persoane singure, iar tendința este către a fi singur, și nu într-o relație.
Acum, noi avem cele mai frumoase relații de cuplu din istoria omenirii. Nu se compară experiențele noastre cu cele ale bunicilor și părinților noștri. Pe de altă parte, avem așteptări nerealiste: partenerul să ne ofere tot, să ne fie un bun prieten și un bun sfătuitor. Vrem prea multe de la partener și asta ne face să fim singuri, să așteptăm pe cineva care nu există.
Anda0018374 26.08.2022, 01:57
Au dat de bani zdrențele și acum divorțează din toate nimicurile