Cum este afectată România de schimbările climatice. În ce zone va fi secetă

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Meteorologii trag un semnal de alarmă despre cum este afectată România de schimbările climatice. Va ploua mai puțin în lunile de vară, iar asta va duce la accentuarea secetei. Cele mai afectate zone vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei.

Cantitățile de precipitații se vor diminua, în lunile de vară, după cum rezultă din scenariile climatice realizate de meteorologi, informează Agerpres.ro.

„În condițiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităților de precipitații mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, așa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaștem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv Sudul, Sud-Estul, Estul și Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor și din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puțin pentru agricultură — pentru că primul impact de creștere a temperaturii aerului sau reducerea precipitațiilor în lunile de vară, considerate luni critice — să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor', a declarat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Calendarul lucrărilor agricole ar putea fi decalat, în funcție de rezerva de apă din sol, dar și în funcție de adaptarea unor soiuri rezistente la temperaturi ridicate și la secetă.

„Vorbim de lucrări ale solului care să se bazeze pe un număr mic de treceri și cu pe lucrări în adâncime, care să determine pierderea apei din sol, în condiția în care conservarea apei rămâne o prioritate pe fondul secetei prelungite”, a explicat, pentru sursa citată, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, creșterea fenomenelor meteorologice extreme este evidentă.

„Vorbim de mai multă energie în sistem, care, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă, determină implicit o intensificare a acestor fenomene. Și aceasta fie că vorbim de caniculă în perioada de vară, fie că vorbim despre perioade cu precipitații abundente pe secvențe scurte din timp, care pot genera la nivel local viituri rapide după perioade foarte călduroase, fie că vorbim despre fenomenul de viscol, care poate să genereze, în partea de Sud și Sud-Est a României, intensificări ale vântului ce pot depăși la rafală 75-90 kilometri pe oră, transport de zăpadă de la sol, astfel încât să vorbim despre troienirea stratului de zăpadă și înălțimi mai mari de 1-1,5 metri', a menționat șefa ANM.

Totodată, nu este exclus ca în perioada 2021-2050 sau la sfârșitul secolului să avem de-a face cu o intensificare a valurilor de căldură. Asta ar duce și la creșterea numărului de nopți tropicale, pe fondul schimbărilor climatice, după cum relevă scenariul creșterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră.

„Alternanța perioadelor de secetă, urmate de precipitații abundente pe segmente foarte scurte de timp, acele precipitații cu o rată a intensității destul de mare, pot genera în continuare anumite probleme de natură hidrologică, astfel încât întreg sistemul climatic să fie caracterizat de palete de tipare de vreme extremă considerate astăzi, dar care în viitor să fie considerată vreme normală (...) Există o strategie națională privind schimbările climatice și planul național de adaptare privind economia verde pentru 2016-2020, în care s-au identificat 12 sectoare vulnerabile — vorbim aici de agricultură, transporturi, construcții, resurse de apă, asigurări — și pentru fiecare cuprinde măsuri specifice de adaptare”, a menționat directorul ANM.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), participă la Conferința internațională de la Târgu Mureș. Specialiștii abordează două teme majore: „Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale” și „Educația, informarea, conștientizarea privind adaptarea la schimbările climatice — condiții de dezvoltare durabilă”.

  1. Dacă ești interesat de mediu și climă, vezi ce tipuri de climă sunt și ce climă are România!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România a depășit 385.000 de prosumatori, cu o putere instalată de peste 4.280 MW. Foto: Getty Images
12:10
Explozie de aproape 400.000 de prosumatori în România. Care sunt județele în care sunt cei mai mulți
Doi români au rămas pe loc fără 63000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
11:56
Doi români au rămas pe loc fără 63.000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
MONDEN
Vocea României
12:50
Vocea României, 16 octombrie 2026. Actrița Cătălina Mihai, soția lui Alex Bogdan, moment inedit pe scena show-ului de la PRO TV
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026
12:08
Insula Iubirii 16 octombrie 2026. Un nou cuplu vine la Antena 1 și începe cel mai dur test al relațiilor. Anunțul făcut de Radu Vâlcan
POLITIC
Guvernul lui Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament. Sursă foto: Eli Driu / Libertatea
12:45
Siegfried Mureșan atacă guvernul propus de Luca Niculescu: „România merită un guvern mult mai bun”
Primarul Municipiului București, Ciprian Ciucu
12:42
Ciprian Ciucu caută șefi pentru 5 mari companii municipale din București: ce i-au transmis internauții
Ultimele știri
13:26
Șoferii care au mașini fără cheie, vulnerabili la metoda „atac cu releu”: cum reușesc hoții să fure mașinile Keyless
13:24
„Vă rugăm, închideți dracului ușile!”: mesajul incredibil afișat la Policlinica Cina din Ploiești
13:16
Ramona Olaru și Diana Munteanu, emisiune nouă la o altă televiziune. Cătălin Rizea și Radu Darie le vor fi alături
Exclusiv
13:06
Andreea Marin, mărturisiri emoționante. Ce rol a avut Violeta, venită special din America, la Gala nu există nu se poate
TRENDING
08:25
Impozitul pe care Guvernul Luca Niculescu vrea să îl scoată de la 1 ianuarie 2027
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
Vizitatorii de la Therme București – cel mai mare complex familial de divertisment și wellness dedicat odihnei și relaxării
12:03
O turistă americană a criticat Therme București, după o vizită dezamăgitoare: „Procedura de intrare mi s-a părut ca un control la aeroport”
Horoscop balanta pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026.
Horoscop sagetator pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Centrala Termoelectrică Mintia a livrat primul megawatt-oră de energie electrică în rețea după o pauză de cinci ani. Sursă foto: Facebook /Virgil Popescu.
11:20
Mintia a livrat primul megawatt-oră în sistemul național, după o pauză de 5 ani. Centrala va depăși puterea celor două reactoare de la Cernavodă
Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed. Foto Facebook
11:00
Cum să fii milionar în sistemul sanitar. Procurorii DNA l-au iertat pe patronul Romgermed de un prejudiciu de 3 milioane de euro, produs Spitalului Sf. Ioan din București
Depozitarul Central al BVB a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii au vizualizat date personale, CNP-uri și conturi IBAN. Foto: Hepta
10:42
Atac cibernetic la Depozitarul Central: ce trebuie să facă investitorii și ceilalți utilizatori
Nicușor Dan, președintele României. Sursă foto: Dumitru Angelescu / Libertatea.
10:21
Președintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care incriminează căsătoriile forțate ale minorilor: cele 4 motive
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
12:30
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!