Cum ne protejăm în caz de cutremur? Peste 80% dintre bucureșteni cred că nu este responsabilitatea lor să se pregătească pentru un dezastru

 3 comentarii
România trimite noi ajutoare în Albania, în timp ce salvatorii români revin azi în țară

În cazul unui seism puternic, cu efecte devastatoare, pompierii nu vor face față singuri în salvarea oamenilor. În primele ore de după dezastru, vor fi ocupați să scoată victimele de sub dărâmături. Este esențial să avem pregătire individuală în astfel de situații, atrag atenția autoritățile și ONG-urile, pentru a ne crește șansele de supraviețuire și pentru a sprijini eforturile echipelor ISU.

Numărul mare de clădiri cu risc seismic din România și ritmul lent în care acestea sunt expertizate și consolidate implică faptul că orașele vulnerabile, în frunte cu Bucureștiul, nu vor fi pregătite pentru următorul cutremur puternic.

Doar 16% dintre bucureșteni consideră că pregătirea în caz de dezastru este responsabilitatea lor

Specialiștii estimează că, în cazul unui cutremur precum cel din 1977, cel mai devastator din România, trei sferturi din populație ar avea de suferit. Vorbim de cel puțin 42.000 de morți și 300.000 de răniți.

Bucureștiul ar avea de departe cele mai mari pagube, umane și materiale. Este capitala europeană cu cel mai ridicat risc de dezastre și printre primele orașe din lume ca vulnerabilitate la risc seismic.

Un sondaj realizat de Fundația Comunitară București arată că doar 1% dintre bucureșteni se simt pregătiți și în afara oricărui pericol în cazul unui cutremur major. Mai puțin de jumătate dintre respondenți au urmat un curs de prim ajutor și mai puțin de o treime au acasă un kit pentru situații de urgență.

84% dintre bucureșteni sunt de părere că este numai treaba autorităților să fie pregătite.

Dar autoritățile singure nu pot salva pe toată lumea.

„Dacă vine cutremurul și se închide Mega Image și rămâi fără apă de băut, nu o să poți suna la 112 pentru că nu ai nicio sticlă de apă în casă. În primele ore, autoritățile vor fi ocupate să scoată oamenii de sub dărâmături și să îngrijească cazurile foarte grave”, spunea Ilinca Apetrei, coordonatoarea programului Bucureștiul Pregătit, într-un interviu pentru Libertatea de anul trecut.

Ce putem face înainte, în timpul și după cutremur

Înainte de cutremur:

  • pregătim un rucsac pentru situații de urgență, cu provizii pentru primele 72 de ore, cele mai critice, de după dezastru;

Rucsacul trebuie neapărat să conțină: apă, hrană neperisabilă, medicamente, dacă suntem dependenți de ele, baterie externă, lanternă cu dinam, radio cu baterii, fluier, trusă de prim-ajutor, pătură termică, mască de protecție pentru praf.

Crucea Roșie Sector 6 vinde astfel de kit-uri de supraviețuire. Rucsacuri de urgență se găsesc și pe site-ul subtoculușii.ro, dar ele pot fi făcute acasă, personalizat, în funcție de nevoile fiecăruia.

  • facem un plan cu familia și stabilim unde ne reunim după cutremur: punctul de întâlnire trebuie să fie într-un spațiu deschis, precum un parc sau o parcare, cât mai departe de clădiri, panouri publicitare și stâlpi de electricitate sau orice se poate prăbuși;
  • ancorăm mobila din casă.

În timpul cutremurului:

  • dacă suntem în interior:

- ne ghemuim la pământ, sub ceva solid, precum o masă sau un birou, ne acoperim capul cu brațele, ne ținem de picioarele mesei și stăm acolo până se oprește cutremurul;

- nu ieșim pe scara blocului, nu ieșim pe fereastră sau pe balcon, nu alergăm pe scări, pentru că se pot prăbuși;

- dacă nu avem o masă, ne ghemuim lângă un perete de rezistență și ne acoperim capul, poate fi o geantă sau o carte;

- stăm departe de orice se poate prăbuși sau sparge: ferestre, geamuri, mobilă;

- dacă suntem într-un magazin, ne îndepărtăm de rafturi și obiecte grele și respectăm restul regulilor de mai sus;

- dacă suntem în lift: apăsăm butonul de urgență; asta va opri liftul și ne va permite să ieșim din el;

  • dacă suntem afară:

- ne îndepărtăm de clădiri, de panouri publicitare și de stâlpi, de poduri și de ferestre;

- dacă suntem în mașină, tragem pe dreapta și nu ieșim înainte să se termine cutremurul.

După cutremur:

  • ne păstrăm calmul și nu sunăm la 112 decât dacă e foarte grav, pentru a nu aglomera linia;
  • verificăm pagubele din locuință; închidem gazul și deschidem geamurile; dacă mai este apă, umplem recipiente disponibile, inclusiv cada, în cazul foarte posibil în care se oprește;
  • deschidem radioul, televizoarele, telefoanele mobile și urmăm sfaturile autorităților; sistemul RO-Alert va transmite informări, dacă este nevoie, iar aplicația DSU va emite și ea alerte și declarațiile oficiale ale autorităților;
  • dacă locuința nu mai este sigură și putem ieși, facem asta, luând și rucsacul de urgență;
  • dacă am fost prinși sub dărâmături, folosim un fluier, dacă avem, pentru a ne semnala prezența; dacă nu avem, batem frecvent într-o țeavă sau pe o suprafață;
  • dacă nu putem face asta, punem un cearșaf alb în geam, ca să ne vadă salvatorii;
  • acordăm primul ajutor, dacă știm să facem asta - și ar trebui.

Resurse pentru mai multă educație la cutremur

România are nevoie de mai multă educație pentru cutremur, spun autoritățile și ONG-urile în domeniu. De cursuri de prim ajutor, mai ales, și despre cum să ne comportăm la dezastre. Inspectoratele pentru Situații de Urgență și ONG-uri precum Crucea Roșie și Bucureștiul Pregătit organizează anual cursuri și campanii de informare pe tema seismelor, în special în școli.

Iată câteva resurse utile pentru pregătirea individuală:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    User Șters 08.02.2023, 00:27

    Bucureștenii veritabili "e dasupra" tuturor! Ei nu "are" nevoie "dă" pregătire, ei "le știe pă toate"! Ăia 16% care "știe", "e fraieri"!

  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 08.02.2023, 09:35

    Nu știu cine i-a învățat asemenea prostii pe specialiștii noștri, dar dacă vine cutremurul, nu vă băgați sub masă. Dacă se prăbușește tavanul, acolo vă îngroapă, cu masa voastră cu tot. Ideea este să stai lângă ceva care să susțină dărâmăturile și să creeze un spațiu liber lângă el, care să permită supraviețuirea după cădere. De exemplu, ghemuit pe jos, lângă pat sau alt corp mare de mobilă, care nu se turteste instantaneu.

  • Avatar comentarii

    dianamb 08.02.2023, 09:53

    Aici nu e vorba de responsabilitate, ci de impacare cu ideea ca intr-un oras din secolul 21 nu se va face nimic care sa ne asigure sansele de supravietuire. In loc sa cerem actiuni in sensul asta, ne gandim la responsabilitate individuala si la cum sa ne crestem sansele de supravietuire. Esential ar fi sa nu trebuiasca sa stam in casa cu rucsacul facut ca sa supravietuim in cazul in care avem noroc ca structura cladirii sa nu cedeze.

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!