Cum a reușit un copil de 9 ani să-i expună pe polițiștii care i-au ucis familia

Comentează

La câteva ore după ce și-a pierdut părinții și o soră într-un atac sângeros, sâmbătă, un băiat pakistanez de nouă ani a reușit să-i expună pe polițiștii care i-au ucis familia, scrie BBC News.

Forțele antiteroriste din Pakistan au susținut că au ucis patru "teroriști" care aveau legături cu gruparea Stat Islamic, la sud-vest de Lahore. Ei au transmis că alți trei "teroriști", au reușit să scape, folosindu-se de o motocicletă.

Dar la câteva ore după incident, într-o benzinărie situată nu departe de locul în care au fost uciși cei patru "teroriști", au fost găsiți trei copii, un băiat și două fetițe, în stare de șoc.

Ei au fost duși la spital, iar acolo, băiatul de nouă ani, Umair Khalil a început să vorbească cu reporterii și le-a povestit ce s-a întâmplat de fapt cu adevărat.

El a spus că familia lui mergea la nunta unui membru al familiei într-o mașină condusă de un prieten al tatălui său, când au fost opriți de poliție. "Tatăl meu le-a spus să ne ia banii și să nu își folosească armele, dar au început să tragă", a spus Umair.

Cum a reușit un copil de 9 ani să-i expună pe polițiștii care i-au ucis familia

Părinții lui - care aveau un magazin alimentar - au fost uciși, alături de sora lui de 12 ani, și prietenul lor de familie care era la volanul mașinii.

Imaginile cu băiatul care povestea ce s-a întâmplat cu familia lui au ajuns pe rețelele de socializare și au început să se răspândească în rândul internauților. Apoi au apărut imagini cu momentul atacului și acestea susținea povestea băiatului și nu a autorităților.

Imaginile filmate de martori au arătat cum polițiștii au tras în mașina în care se aflau doi bărbați în față și o femeie cu o fată pe scaunul din spate.

Mai mulți ofițeri au fost arestați și s-a deschis o anchetă în acest caz, iar, marți, ministrul Justiției a anunțat că mai mulți șefi ai departamentului de contra-terorism au fost destituiți din funcții.

Cum a justificat poliția atacul asupra familiei

Inițial, poliția l-a descris pe tatăl lui Umair Khalil, Mohammad Khalil, pe mama sa Nabeela, sora Areeba și prietenul tatălui său Zeeshan ca teroriști implicați în răpirea unui cetățean american și a unui fiu al unui fost primar.

Au spus că aceștia se deplasau cu o mașină și o motocicletă și că aveau asupra lor arme și explozivi, și că eu au fost cei care au deschis prima dată focul asupra polițiștilor, iar oamenii legii nu au făcut decât să se apere.

"Când s-au oprit împușcăturile, patru teroriști, inclusiv două femei, au fost găsiți uciși de gloanțele camarazilor lor, în timp ce trei dintre prietenii lor au reușit să scape", se arăta în comunicatul inițial.

Dar această poveste a fost demontată de declarațiile băiatului și de imaginile publicate de presa pakistaneză.

În primul rând, niciunul dintre martorii oculari nu a văzut vreo motocicletă în zonă și nu au existat nici dovezi că cei uciși aveau arme sau au atacat poliția.

De fapt, se pare că polițiștii au tras mai întâi în mașină din spate, obligându-l pe șofer să oprească. Au fost văzuți apoi scoțând copiii mici din mașină și apoi au început să tragă asupra celor rămași înăuntru, după care au plecat de la locul atacului

Puțin mai târziu, o altă mașină de poliție a oprit lângă autoturism, câțiva polițiști au ieșit și au transferat bagaje din mașină în camionul și au plecat din nou.

În ambele cazuri, ei au abandonat pur și simplu mașina și pe cei morți, o încălcare flagrantă a procedurilor care impun poliției să asigure locul crimei, să cheme ambulanțe și echipele de medicină legală.

În ciuda informațiilor și a destăinuirilor din presă, un ministru local susține că unul dintre ocupanții mașinii, șoferul Zeeshan, era un "terorist căutat" și a catalogat celelalte decese drept "victime colaterale".

Foto: BBC

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
17 sept.
Români prinși la furat de biciclete în Austria: dispozitivele care i-au dat de gol
17 sept.
5 știri - Filme și seriale: Lioness revine, Netflix prezintă cazul Lizzie Borden, iar Adela Popescu joacă în două premiere
17 sept.
Un bărbat a murit în București după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea fără permis într-un gard
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
17 sept.
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
17 sept.
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor