Cum se acoperă gaura de la buget: se iau peste 25 de miliarde de la investiții și se mărește deficitul. Un prim-vicepreședinte PNL vrea desființarea unui minister important deținut de PSD

 12 comentarii
Arhiva foto

În căutare de resurse financiare pentru a acoperi gaura de la buget, PSD și PNL vor recurge la două măsuri rapide pentru camufla gaura de la buget: vor lua peste 20 de miliarde de lei din zona de investiții și vor crește deficitul bugetar asumat.

Surse din Coaliție susțin că PSD și PNL au redus substanțial lista măsurilor care se vor aplica pentru acoperirea deficitului bugetar din cauza viziunilor diferite.

În lipsa aplicării unor măsuri concrete, calculele liderilor din Coaliție indică faptul că se pot lua bani din zona de investiții, peste 25 de miliarde de lei, iar din creșterea țintei de deficit se adaugă 10-15 miliarde de lei.

Ultima ședință a Coaliției a avut loc, marți, la Palatul Victoria, iar la ea au participat premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL, Nicolae Ciucă și ministrul de finanțe, Marcel Boloș.

O primă concluzie este că România va rata ținta de deficit asumată, de 4,4% din PIB, și se va îndrepta spre un deficit majorat între 5 – 5,5% din PIB. Astfel, guvernul nu va fi obligat să efectueze reduceri de cheltuieli de peste 10 miliarde de lei.

În zona investițiilor, bugetul alocat pentru 2023 era de 112 miliarde de lei. Oficialii guvernamentali recunosc, în mod informal, că România nu va cheltui pentru investiții mai multe de 80 – 90 de miliarde de lei.

În acest caz, peste 25 de miliarde de lei vor rămâne la buget și vor acoperi gaura de la deficit. România a ratat în fiecare an ținta de investiții lucru recunoscut și de prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu.

Pe lista măsurilor care au rămas în Coaliție:

  • impozitul pe venit pentru domeniul IT, dar care se va aplica, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2024 - impact bugetar: 6 miliarde de lei
  • două praguri de impozitare pentru IMM-uri de 1% până la 300.000 de lei și de 3% până la 500.000 de euro - impact bugetar: 3.1 miliarde de lei
  • eliminarea excepțiilor pentru plata CASS în zona construcțiilor, agricultură și industria alimentară
  • creșterea TVA de la 5% la 9% pentru toate categoriile, cu excepția vânzării de cărți

Toate măsurile discutate în Coaliție trebuie să aibă însă girul Comisiei Europene. Oficialii guvernamentali insistă că din cauza războiului din Ucraina, Uniunea Europeană trebuie să fie de acord ca România să iasă din ținta de deficit asumată, de 4,4% din PIB.

Oficialii europeni cer însă reforme viabile, care să reducă în următorul an deficitul bugetar. Ținta asumată de România pentru 2024 în privința deficitului bugetar este de 2,9% din PIB. 

Prim-vicepreședinte PNL: Măsurile de suprataxare a companiilor, luate de astăzi pe mâine, sunt proaste

După ședința Coaliției de marți, ministrul de finanțe și președintele PNL au avut o discuții, miercuri, și cu liderii partidului și cu miniștrii.

Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL și responsabil pe zona economică, a declarat, după întâlnirea avută la partid de Nicolae Ciucă cu miniștrii și prim-vicepreședinții, că suprataxarea companiilor, prin măsuri „luate de astăzi pe mâine, este o soluție proastă”.

El s-a pronunțat împotriva aplicării măsurilor de austeritate de la 1 septembrie 2023.

De altfel, liderul PNL nu a fost de acord cu majoritatea soluțiilor vehiculate: majorarea TVA, supraimpozitarea mașinilor sau locuințelor de lux sau supraimpozitarea băncilor.

„Eu aș desființa Ministerul Familiei. Nu știu rolul acestui minister și nu am văzut atâtea programe”, a declarat Iulian Dumitrescu la sediul PNL, după ședința de partid.

Prim-vicepreședintele PNL s-a pronunțat pentru creșterea deficitului bugetar peste pragul de 5%.

„Ne așteptăm să existe flexibilitate din partea Comisiei Europene. România, știți foarte bine, nu este singura țară care înregistrează probleme cu încadrarea în ținta de deficit. Există foarte mult efort din partea noastră care s-a făcut în raport cu anumite cheltuieli neprevăzute în anii precedenți și ne așteptăm ca cei de la Comisie să înțeleagă lucrurile acestea și să nu existe eventuale măsuri sau sancțiuni imediate pentru neîncadrarea în ținta de deficit”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, la finalul întâlnirii din Modrogan.

În ședință, ministrul de finanțe le-a spus că s-ar putea ajunge la o țintă de deficit de 4,9%, au afirmat surse liberale.

Discuții în PNL despre negocierile purtate de Ciucă și Boloș cu PSD

Mai mulți lideri PNL au declarat că toate măsurile negociate de ministrul de finanțe, Marcel Boloș, și președintele PNL, Nicolae Ciucă, cu PSD și premierul Marcel Ciolacu trebuie să aibă și girul partidului și al forurilor statutare.

„Ciucă și Boloș au discuții tehnice în Coaliție. Când vorbim de asumare politică, ei trebuie să vină în fața partidului, în fața Biroului Permanent Național și să spună ce măsuri propun. BPN decide lista finală cu măsurile economice, nu o decid Ciucă și Boloș. Cu lista aprobată în BPN se pot întoarce la Ciolacu și PSD și să renegocieze”, au dezvăluit surse din conducerea PNL, care au accentuat că Ciucă și Boloș nu pot lua decizii fără consultarea partidului.

Guvernul a decis să amâne aprobarea Ordonanțelor privind austeritatea și majorarea de taxe și impozite după discuțiile de la Bruxelles cu oficialii europeni.

Libertatea a dezvăluit din 18 iulie că Executivul are în vederea majorarea țintei de deficit pentru 2023 din cauza încasărilor slabe de la buget.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    ElenaMA 23.08.2023, 19:14

    hoți imbecili

  • Avatar comentarii

    demostene1 23.08.2023, 19:27

    pe langa ca au furat zeci de ani si cand in sfarsit au avut ocazia sa primeasca finantari din partea ue, cu niste conditii foarte logice, psd si pnl nu au facut decat sa traga de timp si sa se prefaca doar sa nu schimbe legile cerute de ue. acum ca nu au niciun ban si datorii facute de ei foarte mari trebuie sa taie de la investitii

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 23.08.2023, 20:23

    Exact! Foarte bine punctat!

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 23.08.2023, 20:23

    Unde nu este cap, vai de picioare! Pacat ca tot pe noi ne afecteaza prostia acestor....priceputi!

  • Avatar comentarii

    nasty1 23.08.2023, 20:48

    Pe romani nu-i mai intreaba nimic guvernantii mafioti PSD - PNL, care iau deciziile (proaste!!!) si negociaza doar cu Comisia Europeana. Decat sa concedieze zeci de mii de politruci sau sa desfiinteze pensiile speciale nesimtite, PSD si PNL cresc taxele si preturile tuturor romanilor si taie investitiile. Romania e condusa de niste mafioti nerusinati!

ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare