„Sistem de apărare” antisubmarin a fost instalat de Societatea Suedeză pentru Pace şi Arbitraj (SPAS), în încercarea de a convinge autorităţile suedeze să regândească modul de utilizare a mijloacelor militare în cadrul securităţii naţionale, cu Rusia suflându-i în ceafă. Asta după ce în octombrie Stockholmul a lansat o operaţiune militară uriaşă în vederea căutării unui presupus submarin rusesc.
„Dacă acţiunile militare şi armele ar fi funcţionat ca mijloace de soluţionare a conflictelor, în lume ar fi fost pace de mult timp”, subliniază Anna Ek, preşedinta SPAS.
„Marinarul Cântăreţ”, instalat în apele din largul Stockholmului, e un sistem de tip sonar care difuzează mesajul „Bine aţi venit în Suedia” în limba rusă şi fraza „doar dacă eşti gay” în codul morse. Dispozitivul animat înfăţişează un bărbat care poartă lenjerie intimă albă şi o beretă de marinar şi care dă din şolduri, în timp ce în fundal se aprind şi se sting inimi roz.
Organizaţia invită echipajele oricărui submarin care au văzut „marinarul cântăreţ” să participe împreună cu ea la Parada Stockholm Pride, în august.
„În vremuri tulburi, dragostea şi pacea dincolo de orice frontiere este mai importantă ca niciodată”, subliniază SPAS.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.