Mai mulți tauri au văzut roșu în fața ochilor și au pus la pământ cel puțin doi rutieri, în timplul cursei de ciclocros „Rock Cobbler”, organizată în California, SUA, a informat publicația Heute.
Potrivit chiar organizatorilor, cursa „Rock Cobbler” din Bakersfield, California, este „o călătorie nebunească plină de adrenalină, inventată de niște nebuni”.
La ediția din acest an a existat un handicap suplimentar, complet surprinzător, pentru cel puțin doi dintre participanți. Pe traseu, doi rutieri au fost atacați de taurii de care se apropiase prea mult. Animalele i-au aruncat din șaua bicicletei în fața celorlalți participanți îngroziți.
View this post on Instagram A post shared by RL Martin (@tacoman661)
În ciuda imaginilor înfricoșătoare, cei doi sportivi s-au putut ridica și au scăpat fără răni grave. Doar bicicletele au fost avariate.
„Taurul s-a năpustit asupra mea și m-a atacat. M-am dat jos de pe bicicletă și am fugit... Din fericire, animalul a preferat bicicleta mea”, a povestit Mike, unul dintre sportivi.
Cel mai cunoscut participant la această „nebunie” a fost Peter Stetina, 34 de ani, fost ciclist profesionist de șosea pentru echipe cunoscute, precum Garmin, BMC și Trek. Stetina a și câștigat cursa.
„A fost cea mai nebunească competiție dintre toate la care am participat. Mai întâi ai un teren grozav, apoi cobori pe pante și, dintr-odată, trebuie să eviți taurii. Este brutal de greu", a explicat el.
View this post on Instagram A post shared by Peter Stetina (@pstetina)