Salvatorii din Italia au mai găsit un supraviețuitor al cutremurului care a zguduit săptămâna trecută centrul Italiei. Este vorba despre un câine, care a stat timp de nouă zile sub dărâmături, relatează Metro.co.uk.
Patrupedul a fost găsit în ruinele unei case din Amatrice, oraș care a fost distrus aproape în totalitate în urma seismului. Cel mai probabil, câinele a fost protejat de o grindă care a format un spațiu deschis, iar astfel patrupedul nu a fost strivit.
Salvatorii au auzit câinele lătrând, iar după ceva timp au reușit să îl elibereze. Animalul nu pare să fie rănit și imediat după ce a fost eliberat a început să alerge. Mai întâi, el a fost mângâiat de pompierii care l-au eliberat. Salvatorii încearcă să afle acum ce s-a întâmplat cu stăpânii cățelului.
<iframe src="http://metro.co.uk/video/embed/1325926/6106904" title="Metro Embed Video Player" width="540" height="353" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
În urma seismului din noaptea de 23 spre 24 august din centrul Italiei, aproape 300 de oameni au murit, iar alte sute au fost rănite. Printre decedați se numără și 11 români.
Citește și: