Cioloș îl acuză pe Ciolacu că „a subminat grav apărarea statului român” în dosarul Roșia Montană. „A distribuit ştiri false despre despăgubiri închipuite”

 15 comentarii
Arhiva foto

Europarlamentarul Partidului REPER Dacian Cioloş l-a acuzat sâmbătă dimineață, 9 martie, pe premierul Marcel Ciolacu că „a distribuit timp de câteva săptămâni ştiri false” în cazul Roşia Montană - proces câștigat până la urmă de statul român - şi în felul acesta „a subminat grav apărarea statului român şi a umflat acţiunile Gold Corporation”.

„Timp de câteva săptămâni, prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, a distribuit ştiri false despre despăgubiri închipuite şi m-a acuzat împreună cu toţi pesediştii pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO. Ieri, România a triumfat într-un proces care nu a fost doar despre aur, ci despre sufletul şi inima ţării noastre”, a transmis fostul premier Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.

Cioloș continuă acuzațiile la adresa PSD, spunând că „a vrut să ne vândă istoria, patrimoniul, natura”.

„PSD s-a opus protecţiei Roşiei Montane prin UNESCO. PSD a vrut să dea aurul către o companie străină, să fie exploatat cu cianuri, în ciuda tuturor legilor naţionale şi europene. Jaf strigător la cer, mascat sub slogane patriotice”, a mai spus Cioloş.

Ciolacu a subminat grav apărarea statului român şi a umflat acţiunile Gold Corporation.

Potrivit acestuia, Roşia Montană „rămâne mărturia vie” că adevărul şi principiile nu pot fi compromise.

Anterior, după aflarea verdictului în cazul Roșia Montană, Cioloș a transmis, tot pe Facebook, că premierul va trebui să explice în zilele următoare „de ce a ieșit cu declarații alarmante, anunțând pierderea iminentă a procesului de către România”.

România a câștigat procesul Roșia Montană

După nouă ani de proces, România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

Verdictul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, anunțat vineri, 8 martie, a fost favorabil României, iar compania care urma să exploateze aurul de la Roșia Montană trebuie să plătească și cheltuielile aferente procesului, care se ridică la peste 1,4 milioane de dolari.

Verdictul a venit după ce mai mulți lideri politici, precum premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, au sugerat că România va pierde, fiind nevoită să plătească despăgubiri de miliarde de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    mariusica42 09.03.2024, 14:42

    Nenorocitilor, nu va place ca Statul a castigat procesul, vreti sa vindeti tot?1

  • Avatar comentarii

    valihaita 09.03.2024, 16:10

    Din ce stiu eu guvernele Ciuca si Ciolacu au angajat totusi niste avocati care sa reprezinte Romania in acest proces.Discipolul lui Guru Bivolaru cauta sa si faca reclama electorala ca el a dres si a facut.

  • Avatar comentarii

    MrJohny 09.03.2024, 16:33

    Nu înțeleg "păntru" ce se bagă în seamă dl. Cioloș, "servițiile" îi cer asta? Sau poate că vorba lui Herr Puturosus Von Hermanstadt "a trebuit sa moară (să omorâm) oameni ca guvernul să-și dea demisia". Zile (sic) Daciane zile sâc!

  • Avatar comentarii

    musatm000 09.03.2024, 17:03

    Pai ei cam asta vor,sa vanda si apoi sa dea vina pe UE si pe NATO. Au mai ramas de vandut padurile,lacurile si raurile,cine la va scoate de vanzare si pentru ce suma? Ca cetatenii nu se pot opune,vedem lupta pe viata si pe moarte pentru distrugerea parcurilor si construirea de cladiri pentru "nevoiasi" .

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 09.03.2024, 17:03

    Domnu Ciolos...ciocul mic!

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ultimele știri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
22:16
Ofensivă-fulger. Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită de la Marea Roșie și au obținut controlul asupra Strâmtorii strategice Bab el-Mandeb
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate