Uniunea Europeană va discuta la sfârşitul lunii august dacă suspendă sau nu acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi. Ministrul danez de externe, Jeppe Kofod, spune că speră la consens, dar recunoaște, totodată, că la nivel național a fost luată deja o decizie.

Danemarca restricționează vizele pentru ruși. „E rușinos ca ei să se bronzeze în sudul Europei, în timp ce orașele ucrainene sunt bombardate”
Ministrul danez de externe, Jeppe Kofod | Foto: EPA

„Dacă o soluție comună nu funcționează, Danemarca va introduce restricții pentru a reduce numărul de vize turistice pentru cetățenii ruși”, a declarat miercuri, 17 august, Kofod, notează agenția de presă Ritzau, preluată de Bild.

„Insist însă pentru o soluție europeană comună. Ar avea de departe cel mai mare efect. Mi se pare profund rușinos că turiștii ruși pot face plajă și se pot bucura de viață în sudul Europei, în timp ce orașele ucrainene sunt bombardate fără a fi recunoscute”, a mai spus Kofod.

141 de vize turistice au fost eliberate cetățenilor ruși până la sfârșitul lunii mai. Aceasta înseamnă că relativ puțini turişti ruși călătoresc în Danemarca, în comparație cu alte țări nordice, cum ar fi Finlanda, care împarte o graniță de 1.300 km cu Rusia.

Şi Finlanda ar dori o decizie la nivel european, deoarece legislaţia sa naţională nu permite o interdicţie totală a vizelor în funcţie de cetăţenie. Ministrul de externe Pekka Haavisto a anunțat că, de la 1 septembrie, numărul de vize eliberate rușilor va fi redus la 10% din numărul actual.

Trump a dat ultimatum Europei: trei săptămâni să accepte capitularea Ucrainei în fața Rusiei, sau America își retrage trupele din Europa de Est
Recomandări
Trump a dat ultimatum Europei: trei săptămâni să accepte capitularea Ucrainei în fața Rusiei, sau America își retrage trupele din Europa de Est

Două state au restricționat deja accesul rușilor

Estonia a anunţat că începând de joi, 18 august, nu va mai accepta vizele pe care le-a acordat deja cetăţenilor ruşi.

Iar Cehia nu mai eliberează vize pentru ruşi din 25 februarie, a doua zi după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Numele Ancăi Alexandrescu este acum pe buzele tuturor, după ce tocmai a făcut! Gestul ei a intrat în atenția tuturor și a stârnit un val de reacții. Nimeni nu se aștepta la una ca asta: „M-au jignit și...”
Viva.ro

Mihai Albu, ANUNȚ de ultimă oră despre nuntă. Ce decizie a luat mirele de 62 de ani: “Ea va fi adevărata doamnă Albu!”. Ce legătură are Alexandru Ciucu cu toată povestea
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Albu, ANUNȚ de ultimă oră despre nuntă. Ce decizie a luat mirele de 62 de ani: “Ea va fi adevărata doamnă Albu!”. Ce legătură are Alexandru Ciucu cu toată povestea
Împărțirea Europei o traumă încă vie pentru români. Ce s-a întâmplat acum opt decenii când americanii au decis să facă pe plac rușilor
Adevarul.ro
Împărțirea Europei o traumă încă vie pentru români. Ce s-a întâmplat acum opt decenii când americanii au decis să facă pe plac rușilor
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a "blocat" la 50%. Constructorul le-a propus să le predea fără gresie, uşi sau calorifere
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a "blocat" la 50%. Constructorul le-a propus să le predea fără gresie, uşi sau calorifere
Horoscop 21 februarie 2025. Leilor li se potrivește dinamismul acestei zile, dar îi poate și încurca dacă insistă ca totul să fie așa cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 21 februarie 2025. Leilor li se potrivește dinamismul acestei zile, dar îi poate și încurca dacă insistă ca totul să fie așa cum vor ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI