Primarul Daniel Florea a dat profesorilor din Sectorul 5 pixuri de 130 de euro bucata: ”Erau caloriferele bocnă, iar noi primeam pixuri de lux”

Comentează

La început de an electoral, primarul Daniel Florea le-a dăruit cadrelor didactice din Sectorul 5 pixuri și agende de lux, scrie Recorder. Profesorii le consideră inutile și au început să le vândă pe internet, întrucât un astfel de pix, marca Montegrappa, costă peste 130 de euro. ”Erau caloriferele bocnă, iar noi primeam pixuri de lux”, a spus un cadru didactic.

Produsele, cu prețuri de peste 130 de euro bucata la distribuitorii oficiali, au ajuns în cancelariile școlilor din cel mai sărac sector al Capitalei.

În luna ianuarie, câteva personaje misterioase și-au făcut apariția în birourile administrative ale unităților de învățământ din Sectorul 5, descărcând niște colete lucioase din partea Primăriei.

În ele, în cutii frumos confecționate, se aflau agende din piele și pixuri marca Montegrappa, o firmă italiană de lux, povestește sursa citată.

Numai pixul, un instrument de scris premium, fabricat din rășină, cu lamă de oțel, costă, la distribuitorii oficiali din România, 630 de lei. La un calcul simplu, într-o școală cu 20 de cadre didactice angajate s-ar ajunge la o cheltuială minimă de aproape 2.700 de euro pentru astfel de cadouri.

Așa arată pixurile de peste 130 de euro bucata primite de profesorii din Sectorul 5 de la primărie

Și sunt 72 de unități de învățământ sub autoritatea Primăriei Sectorului 5, condusă de Daniel Florea.

Suma totală pe care Primăria a cheltuit-o pentru pixurile de lux rămâne totuși o enigmă: Primăria Sectorului 5 și instituțiile din subordine nu au trecut nicio astfel de achiziție prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice și nu au răspuns la solicitările publicației.

Distribuitorii oficiali nu știu de unde sunt pixurile

Recorder a luat legătura cu Luxury Grand Store, distribuitorii oficali în România ai produselor Montegrappa, care au spus că n-au nimic de-a face cu cadoul oferit de primar.

„Nu am vândut niciodată o cantitate mare către o instituție de acest gen. Am vorbit și cu cei de la Montegrappa, nici ei nu știau nimic.

Nu sunt de la noi, dar am vrea să știm și noi cine vinde astfel de produse, pe care doar noi avem dreptul să le distribuim în România.

Pixurile par a fi originale, însă originea lor e incertă. Iar agenda cu care a venit pixul către profesori nu a fost niciodată produsă de Montegrappa, nu știm de unde e!”, au transmis reprezentanții Luxury Grand Store, adâncind misterul pixurilor de lux ajunse în școlile din Ferentari.

”Ne-am trezit cu astea, așa cum au venit și altele”

Ce știm sigur este că acestea au ajuns în școlile și grădinițele din sector imediat după vacanța de iarnă.

„Noi ne-am trezit cu astea, așa cum au venit și altele. În momentul în care ne vin niște lucruri de la primărie, nu punem întrebări ce e cu ele. Vin niște oameni de la primărie și le aduc la administrator. E oficial, că reprezintă primăria, a declarat Alina Beleagă, directoarea Școlii nr. 146 din Sectorul 5.

Ce să vă spun? Un profesor nu se duce să-și cumpere pixuri și stilouri de nu știu câte sute de lei. Eu, una, habar nu am avut că este un pix de asemenea valoare. I l-am făcut cadou fiicei mele.Alina Beleagă, directoarea Școlii nr. 146:

Și la Școala 131 au venit cutii cu pixuri Montegrappa. Dorin Zăpadă, directorul unității, spune că reprezentanții primăriei au adus coletele într-o vineri seară, după ce se terminase programul.

Cadourile au ajuns în școală inclusiv la personalul nedidactic și au fost și profesori care, jigniți, au refuzat să ia punga.

„Nu mi-au spus de ce. Ce vină au profesorii în asta? Eu, ca director, am fost atent să nu fie personalizate pungile. Să nu apară numele primarului sau mai știu eu ce mesaj ascuns. Și neavând așa ceva, profesorii care au vrut să le ia, le-au luat”, a declarat directorul Zăpadă.

Laura Verde este director la Școala nr. 136 din Ferentari, unde anul trecut a izbucnit un scandal: la intervenția Primăriei Sector 5, școala a refuzat să mai găzduiască un proiect care funcțona de peste 10 ani și prin care copiii defavorizați făceau lecții cu sprijinul unor voluntari.

Acum, la Școala 136 au sosit pixuri de lux, dar Laura Verde se teme să intre în detalii: „Da, am primit acele pixuri, dar nu doar eu, ci tot personalul didactic. Altceva nu am ce să vă mai zic…”.

”Școala e într-o poziție ingrată”

Școlile din sector și conducerile lor sunt legate ombilical de finanțarea venită de la primărie și, inevitabil, de factorul politic. „Școala e într-o poziție ingrată, prin lege. Noi suntem trecuți ca unități autonome, inclusiv financiar. Și, de fapt, nu e așa…”, spune Dorin Zăpadă, directorul Școlii nr. 131.

Primarul Daniel Florea are o relație specială cu școlile din sector. În fiecare an, de ziua Sectorului 5, îi scoate pe elevi și pe profesori să defileze pe străzi la ceea ce el numește „Parada Performanței”.

Florea le ține discursuri, iar profesorii mai obedienți urcă pe scenă și declară: „Copiii din școala noastră sunt cei mai buni prieteni ai domnului primar”.

Cu un buget generos la dispoziție, primarul își arată prietenia cât poate de des și trimite periodic cadouri în școlile din sector: în toamna anului trecut le-a trimis elevilor orare cu caricatura lui, le-a oferit rechizite, apoi cadouri de Moș Nicolae într-o pungă imprimată cu chipul său.

Profesorii își vând pixurile pe OLX

De această dată, Daniel Florea s-a gândit și la profesori și le-a trimis pixuri de 130 de euro bucata.

O profesoară angajată la una din școlile din sector, a povestit sub protecția anonimatului: „Ne-au anunțat să venim să ne luăm cadourile de la primărie. Chiar așa au spus: «de la primărie». Când am văzut Montegrappa, că eu știam firma respectivă, mi-am dat seama că e ceva scump.

Și am stat de vorbă apoi la țigară, că au fost niște bani aruncați inutil. Nu mi se pare util un pix de 700 de lei. Și oricum a picat foarte prost, pentru că noi, în zilele alea când au venit cadourile, n-am avut căldură! Erau caloriferele bocnă și noi primeam pixuri de lux”.

OLX s-a umplut de anunțuri cu pixuri Montegrappa de vânzare

Imediat după împărțirea cadourilor prin școlile din sector, site-urile de anunțuri s-au umplut cu pixuri Montegrappa la prețuri atrăgătoare. Am sunat la unul dintre aceste anunțuri și ne-a răspuns Cristi, soțul unei profesoare de la o școală specială din sector.

Ne-a povestit că imediat ce soția a venit acasă cu pixul primit cadou, a dat un search pe Google și a simțit oportunitatea de câștig. L-a urcat pe OLX și acum așteaptă clienți.

„Soția mi-a povestit că au discutat între ei la școală când le-au primit. Cineva a zis că e vorba de un pix foarte scump și toată lumea avea aceeași intenție: îl vindem! Cred că Primăria putea să facă altceva cu banii, decât să cumpere pixuri. Noi, dacă nu vom reuși să-l vindem, o să-l dăm copilului să se joace cu el”, a spus Cristi, soț de cadru didactic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește