Potrivit Mediafax, Nichita a declarat că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta. Nichita a mai afirmat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.
"Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate", a adăugat Gheorghe Nichita.
Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.
Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.
Cuprins:
"Am fost ameninţată cu moartea. A trimis un individ să mă ameninţe, eram cu sora mea. M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori. Eu l-am refuzat. Cum să mă căsătoresc cu acest om. M-a şi lovit. Din cauza geloziei, mi-a dat două palme, într-un apartament. Mi-a zis că dacă mă mărit cu el, o să-mi dea un apartament de serviciu şi o să-mi facă diferite afaceri. El mergea la psiholog ca să-şi rezolve problemele din copilărie. Părea un on normal la început, care ştie ce vrea de la viaţă. De asta mi-a plăcut de el la început.
Eram urmărită, am fost bătută. Primarul Nichita mi-a spus că el este singura mea opţiune în viaţă, atunci când i-am transmis că vreau să am o relaţie cu altcineva, o relaţie normală, să fac un copil... Am făcut plângere la parchet", a spus Adina Samson.
Mai mult: