Crin Antonescu a susţinut în tipul şedinţei BPN al PNL că obiectivul partidului este să intre la guvernare nu să iasă.
„Nu vreau să ieşim de la guvernare, vreau să intrăm!", le-a spus Antonescu liberalilor, potrivit Mediafax, care citează surse liberale.
Nu este singura declaraţie de acest gen făcută de preşedintele Senatului. În urmă cu câteva luni a susţinut într-o emisiune tv că el, Crin Antonescu, este liderul opoziţiei.
Întrebat „cine este astăzi liderul opoziţiei", Crin Antonescu a dat un răspuns neaşteptat: „Cred că tot eu. Dar opoziţia nu e la guvern, opoziţia e la putere." Reluând ulterior subiectul, el a continuat: „Nu suntem la putere. Mă refer la mine şi la PNL."
Vorbele liderului liberalilor pot fi privinte din două perspective:
- în primul rând partidele care ar trebui să facă opoziţie nu fac acest lucru, fie pentru că nu ştiu cum s-o facă fie pentru că nu pot. În aceste condiţii singura voce clară şi limpede din Parlament care are curajul să critice Guvernul Ponta este cea a lui Crin Antonescu. În ciuda faptului că liberalii sunt la putere;
- şi doi, preşedintele PNL vrea să nu fie asimilat actului de guvernare, mai ales în situaţia în care Executivul este obligat să ia anumite măsuri cu care liberalii nu sunt de acord.