Inspectorii sanitari-veterinari au verificat, marţi, 13 unităţi de depozitare şi comercializare legume-fructe din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, iar în urma controalelor au date 9 amenzi, în valoare totală de 121.000 de lei, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
ANSVSA precizează că au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii, fiind reţinută oficial o cantitate de peste 20,6 de tone de lămâi şi ceapă, care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în timpul controalelor s-au prelevat probe din morcovi, ardei gras, ardei kapia, roşii ciorchine, dovlecei, banane, piersici, lămâi, salată iceberg, roşii pentru determinarea prezenţei sau a depăşirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Bucureşti şi Constanţa.
De asemenea, a fost verificată şi procedura de rechemare a produselor de la beneficiari, în situaţiile în care există produse neconforme.
Potrivit ANSVSA, au participat 12 echipe de control formate din inspectori din Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa şi Ilfov.
"Acest tip de acţiuni realizate împreună cu alte instituţii ale statului vor continua în direcţia unei protecţii cât mai eficiente a sănătăţii publice", precizează ANSVSA.