Marius și Dana au fost găsiți în baia garsonierei lor, în timp ce Alexandra, fiica celor doi, zăcea întinsă pe jos în camera alăturată. Bunica maternă a fost cea care a dat alarma marți seara târziu, după ce vreme de câteva ceasuri bune și-a tot sunat fiica. Dana nu i-a răspuns la telefon, iar Violeta Dobrin s-a gândit la ce putea fi mai rău, mai ales că știa că, recent, fata ei mai avusese niște probleme de sănătate.
„O sunai pe parcursul zilei și nu îmi răspunse, iar când am venit pe bulevard spre garsoniera ei m-am întâlnit cu niște vecine din bloc care îmi spuseră că miroase a gaze. Voiam să sparg ușa, dar m-am gândit că poate mă ceartă ginerele. Am sunat la 112 și apoi veni copilul de la serviciu și forță ușa. El a zis să sărim în ajutor că Dana e moartă înăuntru și miroase a gaze. A ieșit cu Alexandra pe brațe, dar și ea era grav. Erau niște copii atât de frumoși, ele în special erau de o frumusețe aparte. Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Eu nu am intrat înăuntru că nu am mai putut. Nu mi-au spus niciodată că ar fi avut vreo problemă cu instalația de gaze.”, spune mama tinerei moarte potrivit Observator.tv. „Nu-mi vine să cred, copilul meu! Tocmai mi-a murit şoţul, bărbatul. Mi-a murit fratele meu, acum muriră…fata”, a mai spus femeia.
O familie întreagă a murit în casă, în Gorj, o fetiță în vârstă de 12 ani și părinții acesteia. Cauza tragediei nu a fost încă stabilită de anchetatori dar pompierii cred că fata și părinții ei au murit intoxicați cu monoxid de carbon sau gaze. Scurgeri de gaze nu au fost însă depistate în apartament.
Citește și
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro