Detalii șocante ies la iveală în cazul cutremurător petrecut, duminică, în localitatea Bălești, din județul Gorj. Medicii legiști din Târgu Jiu au dat primele rezultate ale necropsiei făcute celor trei persoane găsite împușcate. Astfel, legiștii au stabilit că bebelușul de șase luni a fost împușcat în frunte, iar glonțul i-a ieșit prin zona occipitală. Scena pare a fi desprinsă dintr-o execuție în stil mafiot.
Medicii legiști din Târgu Jiu au mai stabilit că mama polițistei a fost împușcată în piept, în partea dreaptă, iar glonțul i-a ieșit prin craniu, ceea ce poate sugera că femeia a fost împușcată de jos în sus, notează pandurul.ro.
"Victima (n. red. – polițista sinucigașă) prezenta o plagă prin împușcare în zona capului, cu ieșire occipitală. Mama acesteia prezenta o plagă prin împușcare la nivelul toracelui drept, cu ieșire craniană, iar copilul prezenta o plagă prin împușcare frontală, cu ieșire în zona occipitală a capului. Este vorba despre un singur glonț, restul fiind ricoșări ale celorlalte gloanțe", a declarat Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Județean Târgu Jiu.
Adela Lăpădat, polițista care și-ar fi împușcat mama în vârstă de 54 de ani și bebelușul de șase luni, iar apoi s-ar fi sinucis, ar fi suferit o depresie postnatală nediagnosticată.
Arma folosită era în dotarea soțului polițistei, la rândul său polițist la Mătăsari.